Motoare mai ecologice pentru Formula 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ferrari

Monoposturile de Formula 1 vor fi echipate, începând din 2013, cu noi motoare de 1,6 litri turbo şi patru cilindri, semn al angajamentului Federaţiei Internaţionale de Automobilism faţă de "dezvoltarea durabilă şi respectarea nevoilor constructorilor"

Actualele motoare utilizate în Marele Circ sunt V8 cu o capacitate de 2,4 litri, acestea înlocuind vechile V10 şi V12, adevărate "devoratoare" de carburant.

Noua schimbare a fost decisă în cadrul unei reuniuni a Consiliului Mondial al automobilului, care a avut loc la Monte Carlo. FIA a precizat că noile motoare vor permite reducerea cu 35 la sută a consumului de carburant şi vor fi dotate, de asemenea, cu un sistem de recuperare a energiei, care le va permite să se ridice la acelaşi nivel de randament ca şi cele actuale.

Fiecare pilot va putea utiliza cinci motoare în 2013, faţă de opt pentru cele 19 Mari Premii din acest sezon, cu o penalizare de 10 locuri pe grila de start în cazul utilizării unui al nouălea motor. Începând din 2014, regulamentul va fi şi mai drastic, nefiind permise decât patru motoare pe parcursul unui sezon.

Mai multe pentru tine:
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie