Mirel Rădoi a vorbit despre înfrângerea drastică cu Norvegia. Cum a caracterizat rezultatul final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul echipei naţionale, Mirel Rădoi, a analizat eşecul la scor suferit de România în faţa Norvegiei, scor 0-4, şi consideră că rezultatul reprezintă o umilinţă.

"Mi-e ruşine de ruşinea dumneavoastră. În seara asta nu pot să remarc nici atitudine, nici reacţie. Dar nu mă voi lua de jucători, în continuare ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă. În momentul de faţă nu vorbim de un rezultat drastic, nici eu personal, nici ca echipă naţională, vorbim de o umilinţă. În momentul de faţă, între cele două echipe aliniate, cea din Islanda şi astă seară, mare diferenţă nu a existat, doar scorul, care nu are nevoie de nicio interpretare, de cuvinte, nu ştiu ce scuze am putea găsi în acest moment. 

Sincer, la ce gânduri mă trec acum, mă gândesc doar la o limitare de scor, să nu păţim şi cu Austria ce am păţit în seara asta. Vă spun sincer, la gândurile pe care le am acum. Poate mâine dimineaţă mă voi trezi altfel. Dar în momentul de faţă la asta mă gândesc, pentru că cunosc adversarul. Noi nu am reuşit să îi remontăm pe jucători după acea necalificare şi probabil că s-a văzut şi în această seară că noi nu am fost capacitaţi pentru miza acestei partide. În momentul de faţă nu am prea multe speranţe pentru partida cu Austria.

Ştiu că nu este cel mai frumos mesaj pe care îl poate avea un antrenor, dar cred că este cel mai sincer. Felul în care ne prezentăm, asta este cea mai mare pierdere şi cea mai amre problemă după cele două partide, felul cum noi ajungem să fim în cele 90 de minute.

Astăzi am arătat ca juniorii Norvegiei sau echipa a doua a Norvegiei. Jucătorii ar fi trebuit să arate atitudine faţă de colegii lor şi faţă de echipa naţională, în rest le cer scuze celor care au stat în faţa televizoarelor, celor care ne-au susţinut, pentru că în momentul de faţă nu doar noi am trăit o umilinţă, ci toată suflarea fotbalistică din România, o ţară întreagă a suferit o umilinţă în seara asta şi trebuie să o acceptăm cu toţii, indiferent din ce parte vine", a declarat Rădoi, la Pro, citat de news.ro

Reprezentativa României a fost învinsă, duminică seară, scor 4-0 (2-0), pe stadionul Ullevaal din Oslo, de selecţionata Norvegiei, într-un meci din prima grupă a Ligii B din cadrul Ligii Naţiunilor. Au marcat Haaland ’13, ’64, ’74 şi Sorloth ’39.


În celălalt meci din grupă, Irlanda de Nord a fost învinsă, pe teren propriu, de  Austria 0-1

Clasamentul grupei

1. Norvegia            3 2 0 1 10-3 6 puncte
2. Austria               3 2 0 1 5-4 6 puncte
3. România            3 1 1 1 4-7 4 puncte
4. Irlanda de Nord  3 0 1 2 2-7 1 punct 

România va mai juca, miercuri, la Ploieşti, de la ora 21.45, cu Austria.

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul