Mircea Sandu şi-a schimbat radical discursul. Cum s-a transformat Răzvan Burleanu dintr-un „minicandidat“ în „cel mai bun preşedinte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contrar atitudinii sale sfidătoare la adresa lui Răzvan Burleanu înainte de alegeri, fostul preşedinte al FRF a arătat mai mult clemenţă la finalul scrutinului, arătându-se dispus să colaboreze cu noul preşedinte. Totoşi, Sandu nu a exclus ca pe viitor să existe alegeri anticipate pentru şefia FRF.

Surprinzător, Mircea Sandu s-a arătat împăciuitor la finalul alegerilor pentru şefia FRF, lăudându-l pe noul preşedinte şi urându-i succes în activitatea profesională. "Naşu" nu a exclus o posibilp colaborare cu Burleanu în viitor, mai ales dacă noul cel din urmă va apela la sfaturile sale.

"E un preşedinte foarte tânăr. Sper ca în proiectul pe care îl are să îşi menţină tot parcursul propus. Repet ceea ce am mai spus: dacă îmi bate la uşa, îl voi ajuta. Voi continua susţinerea candidaturii României. Îl voi atenţiona pe preşedintele ales că trebuie făcută o schemă de lucru, e o serie întreagă de lucruri care trebuie discutate. Dacă voi fi consultat, dacă se doreşte să îmi spun punctele de vedere, cu mare drag. Nu pot să spun decât că cel ales este cel mai bun preşedinte. Nu poate fi dat nimeni afară aşa, că vrea dânsul. Nu îmi pare rău că nu am mai candidat, sunt un om care îşi ţine cuvântul, care îşi respectă declaraţiile", a spus Sandu la Digi Sport. 

În ciuda acestui discurs mieros, fostul preşedinte al FRF nu a exclus posibilitatea ca în viitor să se organizeze alegeri anticipate. "Unii îl regretă pe Ceauşescu, dar nu vreau să fiu comparat cu un dictator. Vreau să văd că măcar este păstrat ceea ce am făcut eu. Se va vedea ce va face Burleanu. Este singurul mod în care fiecare poate analiza şi comenta. Eu nu pot comenta. Vom trăi şi vom vedea dacă vor fi alegeri anticipate", a încheiat Sandu.

Anul trecut, în timpul conferinţelor de presă făcute alături de Gică Popescu, Mircea Sandu nu-i acorda nici cea mai mică şansă lui Burleanu, pe care l-a caracterizat drept "minicandidat", aluzie la faptul că noul şef al FRF este preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România.

CITIŢI ŞI:

Vasile Avram a acceptat cu sportivitate înfrângerea din duelul cu Burleanu: „De azi înainte fotbalul va câştiga. Îi urez succes noului preşedinte!“

Răzvan Burleanu către Adalbert Kassai, după câştigarea alegerilor de la FRF: „Aştept pe biroul meu demisia dumneavoastră!“

Răzvan Burleanu, noul preşedinte FRF. Cine este omul care îl înlocuieşte pe Mircea Sandu după 24 de ani

Schimbări în conducerea FRF, după 24 de ani: Răzvan Burleanu l-a învins pe Vasile Avram şi a devenit preşedinte!

Mai multe pentru tine:
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”