Mircea Rednic, atacat de un fost „duşman”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Rednic

Dinamo e la un pas de retrogradare şi numai o minune pare că ar putea salva situaţia complicată din Ştefan cel Mare. Un fost finanţator al „câinilor” pune gaz pe foc.

Ionuţ Negoiţă a fost finanţator al dinamoviştilor timp de 7 ani, începând cu 2013, perioadă în care şi Mircea Rednic a fost de două ori pe banca tehnică a „câinilor roşii”, în 2016 şi în 2018, relaţia dintre cei doi fiind de cele mai multe ori tensionată.

„Poate se crede Dumnezeu, dar nu e. Aştept rezultatele. Sperăm să vină, pentru că sunt dinamovsit. Încă nu e prea târziu. Fanii l-au dorit foarte mult şi când am fost eu la Dinamo, şi acum, să fie mulţumiţi cu ce primesc. Când îţi doreşti ceva, primeşti ceea ce îţi doreşti”, a spus Ionuţ Negoiţă pentru sport.ro, preluat de gsp.ro.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi