Mircea Lucescu, învins de Duşan Uhrin Jr. Şahtior, eliminată din Europa de Plzen! Cum a explicat eşecul „Il Luce“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Surpriză în returul „16“-imilor Ligii Europa. După 1-1 la Plzen, cu Viktoria, Şahtior s-a înclinat, 1-2, pe teren propriu, în faţa cehilor antrenaţi de Duşan Uhrin, fostul tehnician de la Poli Timişoara, şi a părăsit cupele europene. Mircea Lucescu a acuzat la finalul meciului arbitrajul şi ratările pe bandă rulantă ale jucătorilor săi.

Două echipe care au încheiat pe locul 3 grupele Ligii Campionilor s-au întâlnit în manşa „16“-imilor Ligii Europa. Şahtior pleca drept favorită, prin prisma experienţei europene, a diferenţei de valoare a loturilor şi a rezultatului din tur, 1-1 în Cehia. 

Gruparea preluată în această iarnă de Duşan Uhrin Jr. a dat însă lovitura, în retur, chiar pe „Donbass Arena“, un stadion unde Şahtior pierde, în medie, o dată la câţiva ani. 

Soarta calificării lui Plzen în optimile Ligii Europa s-a decis în prima repriză a returului, în doar patru minute, când cehii au lovit de două ori, prin Kolar (29) şi Petrzela (33). 

Şahtior a presat poarta lui Plzen, dar n-a reuşit să înscrie decât golul de onoare, pe final, prin Luiz Adriano (88).

„De mult nu am mai văzut aşa ceva, ca o echipă să fie dominată atât de categoric. E vina noastră, pentru că am fost prea siguri. În primele zece minute trebuia să fie 3-0. Au avut un portar fantastic, am avut şi neşansă. Jucătorii mei s-au precipitat la finalizare, au şutat aiurea, au centrat aiurea. Am fost şi defavorizaţi de arbitru. Trebuie să revăd fazele, dar patru jucători de-ai mei nu mai pot să meargă. Au fost foarte multe faulturi la Bernard“, a spus Mircea Lucescu, după meci la DolceSport. 

Liga Europa nu-i prea place lui „Il Luce“

Surpriză şi nu prea. De ce? Până acum, Şahtiorul lui Lucescu mai parcursese de patru ori drumul din Liga Campionilor în Liga Europa. Rezultatele? De două ori eliminări în optimi, şi o dată în „16“-imi, la fel ca şi acum. Semn că mai bine te concentrezi pe câştigarea campionatului intern şi evoluţia ulterioară în Liga Campionilor, unde e potul cel mare, din punct de vedere

financiar

De altfel, Lucescu Jr. a avut o declaraţie cu iz de premoniţie, în decembrie, după eliminarea din grupele Ligii Campionilor. „Cel mai mare impact asupra evoluţiei noastre în Liga Europa îl vor avea primele meciuri de după pauza de iarnă“, a spus atunci Lucescu.

O singură dată Lucescu a avut un parcurs excelent, în Liga Europa, când a şi câştigat trofeul (ultima Cupă UEFA, în 2008-2009). 

Deşi trebuia să se reia în acest weekend, după pauza de iarnă, campionatul din Ucraina a fost amânat, pentru o dată ulterioară, din cauza situaţiei polltice delicate din ţara vecină. 

ANALIZĂ Ce performanţe a reuşit Mircea Lucescu în 10 sezoane europene cu Şahtior. După patru ani, „minerii“ se întorc la Liga Europa

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO