Miracolul Zidansek: E în semifinalele French Open şi urcă spectaculos în ierarhia WTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

E clar: revelaţia probei feminine e sportiva din Slovenia, în vârsta de 23 de ani, fără niciun titlu WTA în palmares, care tocmai a pătruns în careul de aşi, în al doilea Grand Slam al anului.

Tamara Zidanšek (85 WTA) face turneul carierei de până acum, la French Open 2021! 

Înainte de a sosi la Paris, jucătoarea din Slovenia nu depăşise vreodată turul II la un Grand Slam. Acum, se pregăteşte de semifinalele French Open. Şi de un duel, fie cu Rybakina (22 WTA), fie cu Pavlyuchenkova (32 WTA).

După ce a trecut, pe rând, de Andreescu (7 WTA) - prima ei victorie cu o adversară din Top 10! -, Brengle (84 WTA), Siniakova (68 WTA) şi Sorana Cîrstea (54 WTA), astăzi, Zidanšek a dat încă o lovitură: 7-5, 4-6, 8-6 cu Paula Badosa (35 WTA), în sferturi.

Această victorie i-a asigurat lui Zidanšek un cec, în valoare de 375.000 de euro. Şi o urcare până pe locul 47 WTA, în ierarhia virtuală, aceasta fiind, bineînţeles, cea mai bună clasare din cariera sportivei din Slovenia de până acum.

Iată tabloul sferturilor, atât la feminin, cât şi la masculin:

*Zidansek (85 WTA) - Badosa (35 WTA)

7-5, 4-6, 8-6

*Rybakina (22 WTA) - Pavlyuchenkova (32 WTA)

Astăzi, după ora 16.00

*Gauff (25 WTA) - Krejcikova (33 WTA)

Miercuri, ora va fi anunţată, ulterior

*Sakkari (18 WTA) - Swiatek (9 WTA)

Miercuri, ora va fi anunţată, ulterior

*Zverev (6 ATP) - Davidovich Fokina (46 ATP)

Astăzi, nu înainte de ora 17.00

*Tsitsipas (5 ATP) - Medvedev (2 ATP)

Astăzi, nu înainte de ora 22.00

*Djokovici (1 ATP) - Berrettini (9 ATP)

Miercuri, ora va fi anunţată, ulterior

*Nadal (3 ATP) - Schwartzman (10 ATP)

Miercuri, ora va fi anunţată, ulterior

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%