Mioveni, disperată: Echipa are un nou antrenor, la 24 de ore după ce a renunțat la Pelici

0
Publicat:

Conducerea clubului de fotbal CS Mioveni a ajuns, miercuri, la un acord cu Flavius Stoican pentru preluarea postului de antrenor principal al echipei aflate pe ultimul loc în Superliga naţională.

Flavius Stoican, adus ca salvator, la Mioveni. FOTO: Arhiva Adevărul

Tehnicianul (45 ani) a semnat cu CS Mioveni pentru un an de zile, iar obiectivul său este ''menţinerea în Superligă''.

''Îi urăm bun venit şi succes lui Flavius Stoican! Obiectivul este salvarea de la retrogradare. Sper ca această mutare să fie benefică echipei şi încă de la la meciul următor sper să se vadă şi în clasament. Asta înseamnă să luăm punct sau puncte la Ploieşti'', a declarat preşedintele Consiliului Director al clubului, Dumitru Olteanu.

Flavius Stoican va lucra cu un staff compus din Bobi Vedeş - antrenor secund, Emilian Dolha - antrenor cu portarii şi Vlad Ţăran - preparator fizic.

Stoican este un fost jucător ''emblematic'' pentru fotbalul românesc, care a strâns 19 prezenţe la echipa naţională. A evoluat la Drobeta-Turnu Severin, Universitatea Craiova, Dinamo, Şahtior Doneţk, Metalist Harkov şi din nou la Dinamo.

Ca antrenor a pregătit până acum echipe ca Minerul Mehedinţi, CSM Reşiţa, Dinamo II, Chindia, CS Mioveni, Dinamo, FC Voluntari, Zimbrul Chişinău, Pandurii Tg Jiu, Poli Iaşi, Petrolul Ploieşti, Viitorul Pandurii, FC U Craiova, Dinamo.

Flavius Stoican a mai fost principal la CS Mioveni în 2013. A fost atunci numit după revenirea echipei în liga secundă.

Stoican va conduce miercuri primul său antrenament la echipă. Debutul său oficial va avea loc sâmbătă, în deplasare, cu Petrolul Ploieşti, în etapa a şaptea a Superligii.

Stoican l-a înlocuit la Mioveni pe Alexandru Pelici, care s-a despărţit pe cale amiabilă de club după ce argeşenii au câştigat un singur punct în primele şase etape.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate