Mihai Stoica: "Sunt pesimist în privinţa meciului cu Vaslui! Încă îmi dă frisoane Braşovul!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Managerul Stelei, Mihai Stoica, se teme de meciul pe care echipa sa îl va disputa mâine, de la 20.30, în Ghencea, contra trupei lui Porumboiu, FC Vaslui.

"Dacă vrea justificări, domnul Porumboiu să meargă la Comisia de Disciplină. Galamaz, la 30 de ani, a luat primul cartonaş roşu din carieră. Nici la juniori nu a luat roşu. Cred că s-a ţinut cont şi de asta. E o sete a lui Porumboiu să se certe cu toată lumea. El are probleme cu Liga şi cu Comisia de Disciplină, nu cu Steaua", a spus Meme Stoica la Dolce Sport.

"Sunt mai pesimist ca de obicei pentru că nu mi-a trecut supărarea după înfrângerea cu Braşovul. Când mă gândesc că jucăm cu ei în semifinalele Cupei, mă apucă frisoanele. Oamenii de la Vaslui sunt buni. Tot respectul pentru cei de acolo. Nu degeaba au cele mai mari salarii din Liga I. Şi, după informaţiile mele, au cele mai mari salarii din istoria fotbalului românesc. Nu degeaba Porumboiu l-a adus acolo pe Adailton luându-i faţa Cesenei"., a mai spus Meme.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate