Messi, un extraterestru: Toate cifrele care confirmă geniul celui mai mare jucător din istoria fotbalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liverpool a venit pe „Camp Nou“, neînvinsă din luna ianuarie şi cu o singură înfrângere în tot sezonul din Premier League. Şi a dat de Lionel Messi şi a plecat cu trei goluri încasate la capătul unui meci în care a dominat Barcelona, aproape la toate capitolele.

Barcelona - Liverpool se poate descrie, pe scurt, într-o singură frază: englezii au jucat mai bine ca niciodată şi s-au întors acasă, repetând cea mai drastică înfrângere din istoria clubului în Ligă!

Liverpool a mai avut un eşec cu 0-3, în octombrie 2014, cu Real Madrid. Totuşi, singurul lucru care leagă acel dezastru de pe „Anfield“ de înfrângerea de miercuri de pe „Camp Nou“ e scorul final. Iar asta pentru că, dacă acum cinci ani, umilinţa în faţa spaniolilor a venit pe fondul unei prestaţii catastrofale, Real având 3-0 la pauză (Ronaldo 23, Benzema 30, 41), de această dată, „cormoranii“ au făcut una dintre cele mai reuşite partide ale sezonului!

De altfel, Liverpool a sosit pe „Camp Nou“ plină de încredere, nu doar datorită formei excelente în care se află, ci şi încurajată de statistica precedentelor partide cu Barcelona, în deplasare: 2 victorii, 2 remize, nicio înfrângere! Mai mult, cel mai bun om al catalanilor, Lionel Messi, nu marcase niciodată împotriva lui Liverpool.

Din păcate pentru trupa pregătită de Klopp, Barcelona a dat de pământ cu toate aceste statistici. Şi înfiorător e faptul că a învins cu 3-0 într-o seară în care a fost dominată, aproape la toate capitolele, de Liverpool!

Şi atunci care e explicaţia pentru ceea ce s-a întâmplat pe „Camp Nou“? Răspunsul: geniul lui Messi! Să lăsam însă cifrele să vorbească.

*Cu „dubla“ de miercuri, argentinianul de 31 de ani a ajuns la 26 de goluri marcate împotriva celor mai importante şase cluburi din Premier League: Arsenal (9 goluri), Manchester City (6), Manchester United (4) Chelsea (3), Tottenham (2) şi Liverpool (2). Toate aceste goluri au fost înscrise în Liga Campionilor, în condiţiile în care Messi n-a jucat niciodată în Premier League! Ca o comparaţie, Harry Kane (Tottenham), care a jucat numai în Anglia, are mai puţine goluri decât Messi împotriva celor şase echipe enumerate mai sus: 22.

*Lovitura liberă din care Messi a ridicat scorul la 3-0 a fost executată de la 29 de metri de poartă. Niciodată argentinianul nu marcase de la o distanţă atât de mare în Ligă.

*La fix 14 ani după primul său gol pentru Barcelona, înscris la 1 mai 2005 cu Albacete, Messi a ajuns la 600 de reuşite în tricoul formaţiei catalane.

*Lionel Messi a devenit doar al doilea jucător din istoria Ligii Campionilor care a marcat cu trei formaţii britanice în acelaşi sezon (Tottenham, Man. United, Liverpool). Thomas Muller a izbutit primul această performanţă, în sezonul 2013-2014, când a înscris cu Arsenal, Man. City şi Man. United.

*Messi a reuşit primele sale goluri cu Liverpool în al treilea meci jucat împotriva „cormoranilor“. Astfel, argentinianul şi-a făcut a 32-a „victimă“ în Ligă. Doar Raul îl depăşeşte la acest capitol, având goluri cu 33 de echipe diferite în Ligă.

112 goluri are Lionel Messi în cele 134 de meciuri jucate în Liga Campionilor.   32 de partide fără înfrângere pe „Camp Nou“ a legat Barcelona în Liga Campionilor. Bilanţul, 29 de victorii şi 3 remize, e cel mai bun din istoria competiţiei.Liverpool n-a pierdut în faţa Barcelonei. Liverpool a pierdut în faţa lui Lionel Messi. Nu e nicio ruşine să admitem că am pierdut în faţa celui mai bun jucător din lume. E un talent special.Virgil van Dijk fundaş Liverpool  

Cifrele unui meci fabulos

Barcelona Liverpool

  48% :Posesie: 52%

  11 :Şuturi spre poartă: 14 

  5 :Şuturi pe poartă: 3

 3 :Cornere: 5

Echipele cu cele mai multe goluri marcate în Liga Campionilor

Real Madrid: 551

Barcelona: 502

Bayern Munchen: 457 

Manchester United: 373 

Juventus; 292 

Liga Campionilor, semifinale

Marţi

Tottenham – Ajax 0-1

Van de Beek 15

Returul e programat pentru 8 mai

Miercuri

Barcelona – Liverpool 3-0

Suarez 26, Messi 75, 82

Returul e programat pentru 7 mai

*Finala se va juca la 1 iunie pe stadionul „Wanda Metropolitano“ din Madrid.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate