Mesajul emoţionant transmis de gimnasta care şi-a fracturat ambele picioare. Are programată nunta în 2 luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentarea horror suferită de gimnasta Samantha Cerio, care şi-a rupt picioarele la aterizarea efectuată în timpul unui exerciţiu la sol, a impresionat o lume întreagă.

După ce s-a ales cu multiple fracturi şi cu ambii genunchi dislocaţi, sportiva de 22 de ani a suferit intervenţii chirurgicale la ambele picioare. De asemenea, imediat după accidentare, gimnasta şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă, la doar 22 de ani.

După operaţia care a fost un succes, sportiva a postat o poză de pe patul de spital, alături de directorul Universităţii din Louisiana, care a venit să o viziteze, şi a transmis un mesaj celor care au susţinut-o prin grelele momente prin care trece. "Apreciez foarte mult susţinerea şi rugăciunile pe care mi le-aţi transmis. Sunt foarte bine acum şi mă odihnesc. Din adâncul inimii mele, vă mulţumesc!", a scris Samatha pe Twitter

Samantha Cerio speră să se recupereze până la nunta cu logodnicul ei, Trey Wood, pe care o are programată în iunie a acestui an.

VEZI EXERCIŢIUL CARE I-A ÎNCHEIAT CARIERA LUI CERIO

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani