Mesaj emoţionant de la un fost mare rival al lui Michael Schumacher: "Trebuie să lupţi aşa cum o făceam noi pe pistă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul pilot de Formula 1 Mika Hakkinen i-a adresat o scrisoare deschisă germanului Michael Schumacher, în care a notat că accidentul suferit de acesta este "doar o nouă provocare" şi că fostul campion trebuie acum să lupte aşa cum o făcea atunci când concura.

"Accidentul tău este doar o nouă provocare. Trebuie să lupţi din nou, exact aşa cum o făceam amândoi pe pistă", a precizat Hakkinen în scrisoarea publicată de Bild am Sonntag, relatează presa internaţională.

Mika Hakkinen a făcut referire şi la un accident grav suferit de el în 1995, când a fost rănit tot la cap. "Am supravieţuit cu ajutorul familiei mele şi al doctorilor. Sunt sigur că tu primeşti acelaşi tip de ajutor".

"Fă-mi o favoare: de data asta nu încerca să ajungi primul. Nu trebuie să ai cel mai bun timp în această cursă. Trebuie să îţi acorzi tot timpul de care ai nevoie", a menţionat Hakkinen.

Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori. Schumacher este în comă indusă, suferind de leziuni craniene.

FANII SE ROAGĂ PENTRU VIAŢA LUI SCHUMI

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”