Meci dramatic la Pitești. FC Argeş a egalat UTA Arad în minutul 14 din prelungirile play-out-ului Superligii

0
Publicat:

FC Argeş a smuls un egal dramatic cu UTA Arad, 2-2 (0-2), luni, la Piteşti, într-un meci din etapa a şaptea a fazei play-out a Superligii de fotbal.

FC Argeş a obţinut un punct după un meci cu un final tensionat şi în care a beneficiat de trei penalty-uri.

UTA a făcut o primă repriză foarte bună, marcând prin atacantul moldovean Virgiliu Postolachi (27), din pasa lui Claudiu Keşeru, şi prin Claudiu Keşeru (45), după o combinaţie cu Roger, scrie Agerpres.

Piteştenii au ratat şansa egalării, după ce penalty-ul executat de Andreias Calcan a fost apărat de Florin Iacob. Lovitura de pedeapsă fusese acordată pentru un fault al lui Erjon Hoxhallari la Ionuţ Şerban.

UTA a făcut după pauză un pas înapoi şi FC Argeş a dominat jocul, iar în min. 80 a reuşit să înscrie prin Paul Arnold Garita (80 - penalty), după ce Aly Abeid l-a faultat pe Mario Zebic, decizia acordării loviturii de la 11 metri fiind luată după vizionarea imaginilor video (VAR).

Finalul partidei a fost incandescent, gazdele primind al treilea penalty pentru un fault comis de Erjon Hoxhallari la Grigore Turda şi sesizat de VAR. După proteste de ambele părţi, în urma acordării penalty-ului, antrenorul oaspeţilor, Mircea Rednic, le-a cerut jucătorilor săi să iasă de pe teren. Arbitrul Cojocaru le-a acordat arădenilor trei minute pentru a reveni pe teren, iar aceştia s-au conformat în cele din urmă, iar camerunezul Garita a transformat penalty-ul (90+14), stabilind scorul final.

Situaţia celor două echipe rămâne neschimbată, UTA pe antepenultimul loc (de baraj) cu 22 de puncte, iar FC Argeş pe penultimul loc (retrogradabil), cu 21 de puncte.

Până la final, FC Argeş mai are de jucat în deplasare cu FCU Craiova şi acasă cu Petrolul, iar UTA va mai evolua în deplasare cu CS Mioveni şi acasă cu FC U Craiova.

FC Argeş are două victorii şi un egal în ultimele patru etape. UTA are o victorie şi un egal în ultimele două runde.

În sezonul regulat, FC Argeş a câştigat ambele partide, cu 2-0 la Piteşti şi cu 1-0 la Arad.

FC Argeş - AFC UTA Arad 2-2 (0-2), Stadion ''Nicolae Dobrin'' - Piteşti

Au marcat: Paul Arnold Garita (80 - penalty, 90+14 - penalty), respectiv Virgiliu Postolachi (27), Claudiu Keşeru (45).

Andreias Calcan (FC Argeş) a ratat un penalty în min. 42 (Florin Iacob a apărat).

Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Ovidiu Artene (Vaslui); al patrulea oficial: Florin Andrei (Târgu Mureş)

Arbitru video: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitru asistent video: Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa/Prahova)

Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Mircea Călin (Bucureşti) - LPF.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți