Martina Navratilova, diagnosticată cu cancer la gât şi la sân

0
Publicat:

Martina Navratilova, fosta vedetă a circuitului profesionist de tenis feminin, a anunţat luni că suferă de un cancer dublu, la gât şi la sân, împotriva căruia se pregăteşte să "lupte" cu toate forţa, potrivit site-ului WTA, citat de AFP.

Martina Navratilova, fostă nr.1 mondial FOTO Profimedia

"Această dublă lovitură este gravă, dar totuşi reversibilă", a precizat fosta jucătoare, în vârstă de 66 de ani, exprimându-şi speranţa "într-un rezultat favorabil" al tratamentului pe care îl va urma, conform Agerpres.

Fostă nr.1 mondial, Martina Navratilova a cucerit 59 de titluri de Mare Şlem, la simplu, dublu şi dublu mixt, pe parcursul carierei sale.

Născută în Cehia, Navratilova a obţinut cetăţenia americană în 1981. Ea s-a mai confruntat anterior cu un cancer la sân, care i-a fost diagnosticat în 2010.

În luna noiembrie a anului trecut, Martina Navratilova a efectuat o serie de teste în urma cărora i s-a descoperit un nodul în gât. Cu această ocazie, medicii i-au diagnosticat şi al doilea cancer la sân, ambele în faza 1.

Fosta sportivă va începe tratamentul săptămâna viitoare, la New York, potrivit WTA. Marea sa rivală pe terenurile de tenis, care i-a devenit prietenă, Chris Evert (68 de ani), a dezvăluit în ianuarie 2022 că suferă de cancer ovarian, pe care l-a tratat cu succes.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate