Mario Iorgulescu, teroarea şoselelor şi în străinătate: Câte accidente grave a provocat până a omorât un om

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) nici n-ar fi trebuit să se apropie de o maşină având în vedere trecutul său.

Mario Iorgulescu (24 de ani) e şi acum la Terapie Intensivă după ce a intrat cu un Aston Martin de 300.000 de euro pe contrasens şi l-a ucis pe şoferul unui Audi, Daniel Vicol (24 de ani).

La câteva zile după accident, jurnalistul de investigaţie, Costin Ştucan, a scris pe pagina sa de Facebook că Mario Iorgulescu n-ar fi fost la primul accident provocat, doar că precedentele n-au ajuns în atenţia publicului, deoarece n-au provocat victime.

Acum, această informaţie e confirmată de observator.tv. Concret, s-a aflat de cel puţin două accidente grave pe care le-ar fi avut fiul lui Gino Iorgulescu în trecut:

*Primul s-ar fi petrecut în Elveţia, în perioada studenţiei. Atunci, Iorgulescu jr ar fi făcut praf maşina sa, un Nissan GT-R, de 100.000 de euro.

*Al doilea accident ar fi avut loc în Italia la volanul unui Ferrari.

Sursa citată a menţionat că, după aceste două accidente, Mario Iorgulescu ar fi acceptat să meargă la o clinică de dezalcoolizare, la insistenţele tatălui său, cu promisiunea că, la ieşire, va primi o maşină scumpă. 

De aici, ar fi apărut acel Aston Marin de 300.000 de euro cu care Mario a intrat pe contrasens, provocând decesul lui Daniel Vicol, cu doi copii acasă. 

CITEŞTE ŞI:

Mario Iorgulescu, un consumator înrăit de cocaină: Apar noi detalii despre viaţa celui care a provocat un accident mortal

CTP îl distruge pe Gino Iorgulescu şi pune un pariu: „Mario nu va face nicio zi de puşcărie“

Mario Iorgulescu şi-a ucis victima pe loc: „A mai apucat să clipească o dată“. Relatarea unui martor ocular

Mama bărbatului ucis de Iorgulescu jr: „Copilul meu a murit nevinovat! Fetiţa nu ştie că tatăl ei e mort“

Gino Iorgulescu, arătat cu degetul pentru accidentul provocat de fiul său: „De ce acest băiat nu mergea cu metroul?!“

Mario Iorgulescu a nenorocit o familie! Tatăl victimei: „Copilul meu era aruncat pe jos. După o oră mi s-a spus că e mort“

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"