Maricica Puică își strigă disperarea. „Am făcut trei avorturi pentru performanță. Am pierdut trei băieței”
0Campioana olimpică la Los Angeles 1984, Maricica Puică, una dintre legendele atletismului românesc, face dezvăluiri cutremurătoare, în contextul campaniei declanșate de gsp.ro pentru deblocarea rentelor viagere ale sportivilor de top, înghețate de administrația centrală la nivelul din 2017.
Maricica Puică, ajunsă la 74 ani, e una dintre vocile care solicită reconsiderarea atitudinii Guvernului în privința acestui subiect. Cu această ocazie, fosta atletă a făcut o serie de mărturii copleșitoare despre sacrificiile la care au fost nevoiți să recurgă sportivii de performanță. Renta sa viageră este de 6,737 lei, pentru medaliile de aur (3000 m) și bronz (1500 m) la Olimpiada de la Los Angeles 1984, și alte 4 trofee mondiale și europene.
*Multă lume m-a sfătuit să-mi țin gura, să nu mai comentez nimic, că poate ne taie și renta aia, așa cum e. Dar de ce să tac? Din sistemul normal de pensii, încasam până recent 2.150 de lei. A crescut la 2.500, iar cu impozit ajung acum pe la 2.300. Realmente muream de foame cu banii ăștia dacă n-ar exista renta viageră. Eu nu înțeleg de ce o țin blocată de atâta vreme.
*Nu m-a obligat nimeni să merg la atletism. Am făcut-o din plăcere, de bună voie. Am acceptat o serie de sacrificii, între care marele regret e că n-am avut un copil și asta din cauza unor ”prieteni”, pentru că, dacă mă opream din competiții, nu mai reușeam să răzbesc așa cum trebuie. Era extrem de greu să reziști.
Maricica Puică: Dar cum rămâne cu pensiile speciale?
*Dar ce să mai spunem de ăia cu pensiile speciale de 75.000 de lei pe lună? Doamne ferește! La ăia de ce nu le mai blochează nimeni? Chiar mă macină subiectul ăsta, fiindcă lumea trece realmente foarte ușor peste sacrificiile de viață pe care le-am făcut ani de zile pentru a aduce glorie României, până la urmă. N-am avut o zi de naștere, o onomastică, o sărbătoare, doar muncă și iar muncă. Sincer vă spun: mă cuprinde câteodată plânsul când îmi răscolesc toate amintirile astea dureroase și mulțimea de sacrificii, începând, cum spuneam, cu imposibilitatea de a avea un copil.
*Vreți să fiu acum foarte sinceră? Am avut trei băieți! De trei ori am fost însărcinată. Și i-am dat afară de fiecare dată! Am pierdut trei băieței! A trebuit să fac avort. Mă scuzați, dar mi-e foarte greu să vorbesc despre asta! Mă scuzați... atâta era lupta între noi, sportivi, antrenori, încât nu te puteai opri ca să faci copii. Nu mai puteai continua apoi. Nu mai aveai condiții. Nu te mai băga nimeni în seamă.
Presiuni mari ca să facă avort
*Au fost în jurul meu presiuni mari să fac avort. Era complicat să te oprești un an și ceva, după care să revii în circuit. Vremurile erau așa: te opreai, pierdeai căruța! Asta era!
* Dar poate înțelegeți acum ce fel de sacrificii am făcut pentru ca azi să fim îndemnați pe la colțuri să tăcem, să nu scoatem o vorbă despre rentele viagere. Să ne fie frică să vorbim? Eu nu vreau să tac! Mă doare acest subiect, dar, după ce ies din amorțeală, revin la optimismul meu de viață.
*Atletismul românesc e un dezastru! Nu se poate să distrugi atâtea stadioane și să faci altele în loc, dar să renunți la pistele de atletism. E o rușine națională! Măi, oameni buni, nu mai au copiii unde să facă un sport ca lumea, mai ales că atletismul e baza tuturor sporturilor! Nici în școală nu se mai face. Vin toți cu scutiri ca să fugă la telefon și la laptop. E mare păcat ce se întâmplă!