Mariana Tîrcă, demisă de la Corona Braşov după înfrângerea cu ”U” Cluj în primul meci oficial din 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mariana Tîrcă

Mariana Tîrcă nu mai este antrenorul echipei de handbal feminin Corona Braşov, conducerea clubului luând decizia demiterii în urma înfrângerii de vineri seară, în faţa formaţiei Universitatea Cluj, în primul meci oficial din 2017.

Corona Braşov a pierdut fără drept de apel partida de vineri seară, cu echipa de pe locul 10, Universitatea Cluj, scor 28-32 (11-18). Sâmbătă, conducerea clubului braşovean a anunţat demiterea antrenorului Mariana Tîrcă. ”Este o decizie pe care nu ne-am dorit-o, dar pe care trebuie să o luăm. Am crezut că după pauza competiţională în jocul echipei se va schimba ceva şi vor veni rezultatele pe care ni le dorim, dar înfrângerea cu Universitatea Cluj ne-a impus luarea acestei decizii. Mulţumim Marianei Tîrcă pentru toată munca depusă la echipa de senioare. Într-un timp foarte scurt vom anunţa şi numele celui care va ocupa postul de antrenor. Avem încredere că valoarea echipei Corona este alta decât cea văzută în meciul de vineri seară cu Universitatea Cluj”, a declarat preşedintele clubului Corona, Liviu Dragomir, pentru News.ro. 

Mariana Tîrcă (54 de ani), fosta mare internaţională a României, a condus echipa Corona Braşov din vara anului trecut, avându-l pe Dumitru Berbece secund. Tîrcă a mai lucrat cu echipa braşoveană şi în trecut, iar în 2013 a avut aceeaşi soartă, fiind demisă de conducerea de la acea vreme. În prezent, Corona Braşov ocupă locul 5, cu 16 puncte, după 12 etape derulate în Liga Naţională.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare