„Mă doare în cot de asta!“ Reacţie virulentă avută de o rivală a Simonei Halep, după ce performanţele ei au fost privite strâmb

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Garbine Muguruza a câştigat turneul de la Monterrey, din Mexic, trecându-şi în palmares al şaselea titlul al carierei.

Cu două titluri de Grand Slam în carieră, Roland Garros şi Wimbledon, Muguruza a avut o ultimă jumătate de an mai degrabă modestă. Din acest motiv, cel mai recent triumf al ei, cel de la Monterrey, nu a entuziasmat toată lume a tenisului, ba din contră, a fost privit mai degrabă sceptic. Întrebată de jurnaliştii americani de ce nu poate trece un anumit prag al performanţei, sportiva de 24 de ani a dat un răspuns foarte tăios.

"Mă doare în cot de cei care spun asta. Îmi pare rău că trebuie să mă exprim aşa, dar eu sunt foarte mulţumită cu cariera mea. Îmi doresc să adun titluri, oriunde s-ar întâmpla acest lucru. Vreau să câştig, vreau să joc mai bine şi să lupt pentru locul unu mondial. Aşa gândesc, acestea sunt obiectivele mele", a spus Garbine, conform tennisworldusa.org.

Turneul de la Monterrey a fost primul câştigat pentru Garbine Muguruza, în 2018

 FOTO Cea mai cunoscută lesbiană din tenis se retrage: Vreau să stau mai mult lăngă copiii mei!

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”