Lumea fotbalului din Ucraina, decimată de războiul cu Rusia. Bilanțul anunțat de șeful federației

0
Publicat:

Andrei Șevcenko (48 de ani), fost selecționer al naționalei de fotbal al Ucrainei, acum președintele federației de la Kiev, a prezentat bilanțul victimelor provenite din lumea fotbalului.

Andrei Șevcenko, scandalizat de situația de pe front FOTO Facebook

Legenda fotbalului ucrainean, care a antrenat-o în Italia pe Genoa și a făcut carieră ca jucător la AC Milan, a acordat un interviu cotidianului peninsular „Il Messaggero”.

Fostul deținător al Balonului de Aur care a vorbit despre situaţia sportului din ţara sa, în contextul invaziei pe care Rusia a început-o în 2022. 

Situaţia din Ucraina este extrem de dificilă din cauza războiului în curs. Meciurile au loc sub protocoale stricte de securitate, adesea fără spectatori şi în regiuni în care riscul este minim. Am confirmat deja că peste 200 de membri ai comunităţii fotbalistice şi-au pierdut viaţa de la începutul acestui război de amploare. Aceasta include jucători, antrenori şi alţi profesionişti din acest sport, iar numărul lor continuă să crească”, a spus Șevcenko, potrivit news.ro.

Și Rusia a pierdut recent un nume important din fotbal pe frontul din Ucraina. Ca să scape de închisoare, unde a ajuns pentru trafic de droguri, Aleksei Bugayev a acceptat să se înroleze voluntar. Și-a piedut viața la finalul anului trecut, la vârsta de 43 de ani. Avea 7 selecții pentru naționala Rusiei.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie