Lumea baschetului se desparte de o legendă: Kobe Bryant, ultima prezenţă la All-Star Game. Cum s-a descurcat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kobe Bryant (stânga). FOTO: GettyImages

Toronto a găzduit All-Star Game, ediţia cu numărul 65, una care a doborât recorduri, dar în care un singur baschetbalist a capturat toată atenţia.

La 37 de ani, Kobe Bryant a jucat în ultimul său meci între selecţionata Vestului şi cea a Estului. N-a strălucit, a avut un total modest de doar zece puncte, şapte assist-uri şi şase rebound-uri, dar publicul a savurat fiecare moment în care starul celor de la LA Lakers s-a aflat pe teren. 

„Lumea n-a vrut să-l vadă pe Kobe jucând neapărat bine. Lumea a vrut să-l vadă jucând, pur şi simplu“, a notat site-ul oficial NBA. „Am asistat la ultimul All-Star Game al unui baschetbalist care a fost un fel de Michael Jordan al generaţiei sale“, a remarcat un alt jurnalist american.

Bryant a făcut parte din echipa învingătoare, cea a Vestului, care s-a impus cu 196-173. Totalul de 369 de puncte a spulberat recordul de anul trecut, atunci când s-au înscris 321 de puncte în victoria Vestului cu 163 la 158. De altfel, cinci din ultimele şase All-Star Game-uri au fost tranşate de selecţionata Vestului.

În seara în care a bifat ultima sa apariţie în confruntarea vedetelor NBA, Bryant a pierdut şi locul 1 în clasamentul jucătorilor cu cele mai multe puncte înscrise în All-Star Game. A fost detronat de LeBron James (Cleveland Cavaliers), care a reuşit 13 puncte duminică, ajungând la un total de 291 de puncte în 12 apariţii. Bryant e pe doi cu 290 de puncte. Chiar şi aşa, vedeta celor de la LA Lakers a avut parte de o ieşire fantastică de pe scenă. 

Cu un minut şi şase secunde rămase de jucat, Bryant a fost schimbat, în aplauzele frenetice ale publicului, fiind îmbrăţişat de colegi şi de antrenori. 

Pentru al doilea an la rând, MVP-ul jocului a fost Russell Westbrook (Oklahoma City Thunder), cel care a adunat 31 de puncte. Cel mai bun marcator al meciului a fost Paul George (Indiana Pacers), însă cele 41 de puncte reuşite de el n-au împiedicat eşecul Estului.

18 apariţii a avut Kobe Bryant în All-Star Game, prima fiind în 1998. E pe locul 2 în ierarhia all-time, după Kareem Abdul-Jabar, cu 19 apariţii.  
Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul