Lumea a bănuit, acum s-a şi demonstrat „minunea“ feroeză. Doi arbitri au recunoscut că au influenţat rezultatul unei meci în care a fost implicată o fostă adversară a Petrolului în Liga Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrolul se pregătea de o înfruntare cu finlandezii de la Inter Turku, în al doilea tur preliminar al Ligii Europa, şi s-a trezit cu feroezii de la Vikingur. Unii fani ai „lupilor galbeni“ chiar se pregăteau de o deplasare în Finlanda, eliminarea lui Inter Turku de către Vikingur fiind considerată aproape o minune.

Şi totuşi s-a întâmplat, după ce feroezii, care încheiaseră partida tur, de pe teren propriu, la egalitate, scor 1-1, au învins în Finlanda, cu 1-0, şi s-au calificat în turul 2 preliminar. 

De fapt, tocmai acest meci a fost extrem de suspect, golul victoriei şi al calificării fiind reuşit pe final (78), din penalty. Ieri am avut şi explicaţiile „minunii“.

Aseară târziu, UEFA a publicat pe site-ul oficial un comunicat, în care anunţa că doi arbitri ai partidei retur dintre Inter şi Vikingur, centralul Andranik Arsenyan şi asistentul Hovhannes Avagyan, ambii din Armenia, au fost suspendaţi. Cum s-a ajuns aici? 

În ultimii ani, UEFA a pus la punct în colaborare cu casele de pariuri un sistem important de detectare a fraudelor, care monitorizează peste 32.000 de meciuri din Europa. 

Iar acest sistem a semnalat activităţi suspecte de pariuri pe parcursul returului dintre Inter Turku şi Vikingur. Adică s-ar fi pariar mulţi bani pe acest meci (UEFA nu oferă însă detalii clare), mult mai mulţi decât s-ar fi jucat în mod normal pe o astfel de partidă. 

Forul european a deschis o anchetă, la care participat şi federaţia din Armenia. Şi tocmai de aici a venit informaţia „bombă“. La audieri, doi arbitri ai meciului, Andranik Arsenyan şi Hovhannes Avagyan, au recunoscut că au nfluenţat rezultatul, prin deciziile luate. 

Federaţia din Armenia a anunţat UEFA, care i-a suspendat rapid pe cei doi arbitri, care urmează acum să-şi afle şi sancţiunile. 

Cazul va fi judecat la 22 august, la Nyon, la Comisia de Disciplină a UEFA. 

În turul 2 preliminar, Vikingur a jucat cu Petrolul, însă feroezii au fost  demolaţi, cu scorul general de 7-0. 

Petrolul joacă în această seară manşa secundă a celui de-al doilea treilea tur preliminar din Liga Europa, în deplasare, cu Vitesse Arnhem (1-1 la Ploieşti).

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate