Lucescu, final de poveste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nici Mircea Lucescu nu credea în vreo minune care să întoarcă soarta calificării în semifinale, decisă după dezastruosul 1-5 din turul de la Barcelona. La fel ca pe „Camp Nou".

Şahtior a impresionat în startul partidei, însă mai pragmatici au fost catalanii. Jucătorii lui Guardiola ştiau că îi aşteaptă patru derby-uri cu Real Madrid, primul chiar sâmbătă, astfel că au forţat atât cât trebuia, pe finalul primei reprize: combinaţie Dani Alves - Messi, execuţia ultimului făcându-l inclusiv pe Mircea Lucescu să privească admirativ.

Leo Messi îşi va aminti toată viaţa de Doneţk, oraşul în care a jucat primul său meci în Liga Campionilor, în urmă cu şapte ani, în 2004. Tot în Ucraina, starul argentinian a reuşit aseară să bată performanţa brazilianului Ronaldo, cel care marcase 47 de goluri pentru clubul catalan în sezonul 1996-1997. Cu mai mult de o lună înainte de finalul actualei stagiuni, Messi a ajuns deja la cifra 48, care reprezintă în acelaşi timp şi un record personal. La Manchester, visul lui Chelsea de a câştiga în premieră Liga s-a frânt încă o dată. După victorii în ambele manşe contra echipei lui Abramovici, "diavolii" sunt mari favoriţi pentru calificarea în finala de la Londra, ţinând cont că în semifinale vor da, aproape sigur, peste Schalke.

Liga Campionilor,sferturi, retur

Ieri

Şahtior - FC Barcelona ..0-1 (1-5 în tur) Messi 43

La gazde, Raţ, suspendat, n-a fost în lot

Man. United - Chelsea ..................2-1 (1-0)
Hernandez 43, Park 78 / Drogba 77

Azi

Tottenham - Real Madrid 21.45 (0-4), TVR 1
Schalke - Inter Milano 21.45 (5-2), Dolce Sport

Tabloul semifinalelor

Inter / Schalke - Man. United
Real Madrid / Tottenham - Barcelona

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO