Lorik Cana: „Hagi e antrenor mare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lorik Cana este una dintre vedetele albanezilor, el fiind legitimat la Lazio Roma

Lorik Cana, căpitanul naţionalei Albaniei, l-a lăudat pe „Rege“, care i-a fost antrenor la Galatasaray.

Albanezii par mai conectaţi la miza meciului cu România decât tricolorii noştri. După patru înfrângeri consecutive, „vulturii" vor să încheie aceste preliminarii cu un rezultat bun împotriva elevilor lui Piţurcă. Vedeta Albaniei, Lorik Cana, s-a dovedit a fi un bun cunoscător al fotbalului românesc. „Normal, cel mai reprezentativ şi periculos jucător al vostru e Mutu.

Sincer, credeam că e terminat, că nu va mai fi convocat, dar a revenit cu două goluri contra Belarusului. Şi Marica, şi Torje sunt fotbalişti foarte buni. Ultimul începe uşor, uşor să-şi facă un nume în Italia. Păcat că nu joacă şi Ştefan Radu, colegul meu de la Lazio. Suntem buni prieteni", ne-a mărturisit Cana. Mijlocaşul transferat în această vară de la Galatasaray are numai cuvinte de laudă despre fostul său antrenor din Turcia, Gheorghe Hagi.

„Este nedrept ce se spune despre el. Cât timp am lucrat împreună la Galata mi-am dat seama că e un antrenor mare şi poate ajunge şi mai mare. E cel mai bun dintre toţi cei cu care am lucrat.  Munceşte foarte bine cu jucătorii, ştie exact ce vrea şi asta le cere şi elevilor săi. Am avut o relaţie foarte bună şi îi urez multă baftă. Să nu renunţe la antrenorat!", a spus Cana.

Bakaj îi laudă pe Mutu şi pe Torje

Pentru dinamovistul Elis Bakaj, confruntarea de astăzi are o semnificaţie aparte. „E un meci foarte important, mai ales că sunt în România de aproape un an. Sunt bucuros că mă revăd cu colegii mei de la Dinamo, Luchin şi Torje. Gabi, alături de Mutu, mi se pare cel mai bun de la România", ne-a spus mijlocaşul „câinilor". Bakaj s-ar mulţumi şi cu un egal în această seară. „Pentru noi, o remiză ar însemna un rezultat pozitiv. Sunt convins că şi fanii lui Dinamo se vor uita la meci, de aceea vreau să joc cât mai bine ", a încheiat fotbalistul de 24 de ani.

Cu ce antrenori a mai lucrat Cana

- Otto Barici, Arie Haan - naţionala Albaniei
- Edoardo Reja - Lazio
- Steve Bruce - Sunderland
- Jean Fernandez, Eric Gerets - Marseille
- Vahid Halilhodzici - PSG

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant