Liverpool plânge! De bucurie! Echipa e campioana Angliei după 30 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jurgen Klopp a făcut-o pe Liverpool campioana Angliei, după ce a câştigat, sezonul trecut, Liga Campionilor

E gata! E oficial! Liverpool e campioana Angliei şi, odată cu acest deznodământ, s-a rupt un „blestem“ pentru cea mai iubită echipă din Premier League, cu cea mai frumoasă galerie.

Nici măcar pandemia n-a mai oprit-o pe Liverpool din drumul ei spre un titlu meritat din toate punctele de vedere!

Când sezonul s-a întrerupt la 9 martie, din cauza coronavirusului, miştourile au început să curgă la adresa echipei lui Klopp, care avea deja o mână pe cel mai râvnit trofeu intern: „Nu o să luaţi nici anul ăsta titlul! Sezonul va fi anulat“. Din fericire însă pentru munca depusă de Salah şi compania, acest scenariu apocaliptic nu s-a adeverit, Premier League s-a reluat, începând cu 17 iunie, şi, joi seară, Liverpool a devenit, în mod oficial, campioana Angliei.

După ce a spulberat-o pe Crystal Palace, miercuri seară, scor 4-0, formaţia pregătită de Jurgen Klopp avea nevoie de orice alt rezultat în afară de victoria celor de la City pe terenul lui Chelsea pentru a desface şampania. Şi, pe „Stamford Bridge“ totul a decurs, aşa cum şi-au dorit „cormoranii“. 

Chelsea s-a impus cu 2-1 (Pulisici 36, Willian 78-penalty / De Bruyne 55), însă sărbătoarea n-a fost la Londra, ci s-a declanşat la Liverpool, un oraş care, probabil, nu prea va dormi în acest weekend. Asta deoarece, şi în ciuda normelor de distanţare fizică, e clar că fanii „cormoranilor“ vor petrece nebuneşte, savurând un succes aşteptat de 30 de ani.

Cu şapte runde înainte de terminarea campionatului, când mai sunt doar 21 de puncte puse în joc, Liverpool are un avans de 23 de puncte faţă de Manchester City şi nu mai poate pierde locul 1.

Câştigarea titlului vine după ce, în sezonul trecut, Salah şi compania au terminat, în mod agonizant pe locul 2, deşi au strâns 97 de puncte în 38 de etape! Niciodată nu s-a mai întâmplat ca o echipă să rateze titlul în Premier League cu o asemenea zestre de puncte. Această premieră neagră s-a întâmplat tocmai în cazul celor de la Liverpool, deoarece City a reuşit să strângă un incredibil total de 98 de puncte! Şi, ca durerea să fie şi mai mare pentru „cormorani“, ei au avut un singur meci pierdut din 38, în timp ce campioana sezonului trecut, City, a cedat de patru ori în 38 de runde. Ce-i drept, echipa lui Guardiola a inclinat balanţa spre ea, obţinând mai multe victorii decât Liverpool (32 la 30).

În acest sezon însă, Liverpool n-a mai stat cu emoţii şi a rezolvat ecuaţia câştigării titlului, în mare parte, încă de la finalul anului 2019. Şi, aşa cum era de aşteptat, a şi devenit campioană cu mult înainte de terminarea sezonului, dovedind, clar, că e cea mai bună formaţie din Anglia, în acest moment.

1989-1990 era ultimul sezon în care Liverpool câştigase titlul. De atunci, „cormoranii“ au avut cinci clasări pe locul 2.  

Premier League, etapa a 31-a, Top 5

1. Liverpool 86 de puncte

2. Man. City 63p

3. Leicester 55p

4. Chelsea 54p

5. Man. United 49p 

CITEŞTE ŞI:

VIDEO Klopp, o minte sclipitoare: Povestea omului care a făcut din Liverpool cea mai bună echipă din lume

Klopp, un antrenor genial, un om modest: Cât valorează maşina pe care o conduce

Liverpool, cea mai bună din lume: Ce recorduri a doborât deja şi cum poate rescrie istorie

VIDEO Liverpool, direct în istoria fotbalului: E prima echipă engleză care reuşeşte aşa ceva!

Coronavirusul putea anula un moment aşteptat de 30 de ani: „Unii şi-ar fi dorit asta...“

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar