Liverpool este supercampioana Europei, după un meci strâns cu Chelsea, decis la loviturile de departajare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa lui Klopp câştigă primul trofeu al sezonului, la doar câteva luni după triumful din finala Ligii Campionilor, într-un meci decis la loviturile de departajare (5-4) împotriva câştigătoarei Ligii Europa, Chelsea, după ce scorul la capătul celor 90 de minute a fost 1-1, iar după reprizele de prelungire, 2-2.

Întorşi în Istanbul, capitala în care Steven Gerrard conducea Liverpool în 2005 spre a cincea Ligă a Campionilor după o finală legendară cu AC Milan, trupa lui Klopp câştigă a patra Supercupă a Europei din istoria clubului.

În prima repriză, chiar dacă amândouă echipele au avut ocazii importante, Chelsea a reuşit să facă faţă presiunii puse de Liverpool şi să deschidă scorul, în minutul 36, prin Giroud. Klopp a mutat la pauză şi l-a introdus pe Firmino în locul lui Oxlade-Chamberlain, decizie care s-a materializat imediat într-o pasă de gol dată de brazilian lui Mane, care a trebuit doar să împingă mingea în poartă.

Scorul a rămas 1-1 până în minutul 90, iar meciul s-a îndreptat către prelungiri. În minutul 95, Firmino l-a servit din nou pe Mane în mijlocul careului, iar acesta a trimis o minge imparabilă în plasa porţii lui Kepa. Chiar dacă părea că jucătorii lui Chelsea sunt epuizaţi şi nu mai pot ataca la fel cum au făcut-o în prima parte a jocului, portarul lui Liverpool, Adrian, titularizat după accidentarea lui Alisson în meciul cu Norwich din Premier League, l-a faultat pe Abraham în careu, iar arbitra Stephanie Frappart a indicat punctul cu var. După ce VAR a confirmat decizia, Jorginho a transformat lovitura de pedeapsă (minutul 105).

Scorul de 2-2 s-a păstrat şi după a doua repriză de prelungiri, când amândouă echipele au dat semne de epuizare, iar crampele musculare au început să afecteze mai mulţi jucători.

La loviturile de departajare, Kepa a fost aproape să salveze două dintre loviturile jucătorilor lui Liverpool, dar Adrian a fost cel care a decis, până la urmă, meciul, apărând şutul nesigur al lui Tammy Abraham şi aducându-i lui Klopp primul trofeu al sezonului,

Au evoluat următoarele echipe:

Liverpool: Adrian - Gomez, Matip, Van Dijk, Robertson (Alexander-Arnold '91) - Milner (Wijnaldum '64), Fabinho, Henderson - Oxlade-Chamberlain (Firmino '46), Mane (Origi '103), Salah. Antrenor Jurgen Klopp;

Chelsea: Kepa - Azpilicueta, Christensen (Tomori '85), Zouma, Emerson - Jorginho, Kante, Kovacici (Barkley '101) - Pulisic (Mount '74), Giroud (Abraham '74), Pedro. Antrenor Frank Lampard.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă feminină, cu franţuzoaica Stephanie Frappart, la centru ajutată de compatrioata ei Manuela Nicolosi şi de irlandeza Michelle O’Neal, la cele două linii. Arbitru de rezervă a fost turcul Cuneyt Cakir.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii