Lionel Messi intră în istorie, cucerind al şaselea Balon de Aur. Cine sunt ceilalţi câştigători ai galei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Seara de luni a adus vestea cea mare, în ceea ce priveşte unul dintre cele mai râvnite trofee din fotbal, Balonul de Aur.

Lionel Messi a confirmat statutul de favorit şi a fost desemnat câştigătorul Balonului de Aur, trofeu pentru care s-a duelat cu Virgil van Dijk. De altfel, fundaşul lui Liverpool are la activ un sezon foarte bun, fiind deja ales fotbalistul anului, de către UEFA, echipa sa având chiar patru jucători printre primii 10 nominalizaţi. Podiumul pentru Balonul de Aur a fost completat, previzibil, de Virgil van Dijk şi Cristiano Ronaldo.

Lider în cursa pentru Balonul de Aur

Prin reuşita sa, fotbalistul în vârstă de 32 de ani, de la FC Barcelona şi-a adăugat în colecţie al şaselea Balon de Aur, fiind primul jucător din istorie, care a consemnat o asemenea performanţă, după reuşitele din 2009, 2010, 2011, 2012 şi 2015. De data aceasta, în mod surprinzător, Luka Modric, câştigătorul de anul trecut, a fost cel care i-a predat lui Lionel Messi Balonul de Aur.

„Vreau să le multumesc tuturor jurnaliştilor care mi-au oferit acest trofeu, le mulţumesc colegilor de la club şi de la echipa naţională. Toţi au contribuit mult la câştigarea acestui premiu. Primul meu trofeu Balon de Aur a fost câştigat tot la Paris. Este un moment diferit, trebuie să îi mulţumesc familiei, soţiei mele, copiilor mei. Nu am îndrăznit să visez, am muncit mult, au fost multe lucruri de îmbunătăţit. Trebuie să îi mulţumesc lui Dumnezeu, am fost norocos. Iubesc fotbalul şi sper să rămân la acest nivel”, a fost declaraţia lui Lionel Messi, după câştigarea trofeului.  

„Înţepături”, înainte de eveniment

Înainte de decernarea premiului, Javier Bordas, vicepreşedintele celor de la FC Barcelona, a avut un comentariu acid, într-un interviu acordat celor de la „Marca”: „Messi ar fi trebuit să aibă cu 10 Baloane de Aur mai mult, decât Cristiano Ronaldo. Asta e, măcar unul în plus o să fie de astăzi”. De altfel, Cristiano Ronaldo a decis să nu se participe la gală, jucătorul lui Juventus alegând „Gran Gala del Calcio”, un eveniment care s-a petrecut în aceeaşi seară şi în care s-au acordat premii pentru fotbaliştii şi antrenorii din Serie A.

Celelalte trofee ale galei

Printre ceilalţi câştigători ai serii şi-au regăsit numele Megan Rapinoe (cea mai bună fotbalistă, podiumul fiind completat de Lucy Bronze şi Alex Morgan), Alisson Becker (Trofeul Yashin, destinat celui mai bun portar, podiumul fiind completat de Ter Stegen şi Ederson) şi Matthijs de Ligt (Kopa Trophy, distincţie acordată celui mai bun fotbalist sub 21 de ani, podiumul fiind completat de Jadon Sancho şi Joao Felix).

Lista celor 10 finalişti din cursa pentru Balonul de Aur:

  • Alisson (Liverpool); 
  • Robert Lewandowski (Bayern Munchen); 
  • Ryiad Mahrez (Manchester City); 
  • Sadio Mane (Liverpool); 
  • Kylian Mbappe (PSG); 
  • Lionel Messi (Barcelona); 
  • Cristiano Ronaldo (Juventus); 
  • Mohamed Salah (Liverpool); 
  • Bernardo Silva (Manchester City); 
  • Virgil van Dijk (Liverpool).
Mai multe pentru tine:
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire