Liga Europa / Învinsă de două ori de CFR Cluj, Braga revine în România. Prezentarea echipei portugheze, adversara Pandurilor în play-off

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Dublă“ grea pentru cei de la Pandurii, în play-off-ul Ligii Europa. Gorjenii vor întâlni Braga, echipa cu care CFR  s-a intersectat în sezonul trecut al grupelor Ligii Campionilor.

Atunci, CFR a câştigat ambele meciuri, scor 3-1 şi 2-0. 

Spre deosebire de sezonul trecut, Braga a pierdut câteva „piese“ importante, precum Beto (fostul portar de la CFR), împrumutat şi apoi cumpărat de Sevilla. A plecat şi mijlocaşul Hugo Viana, ajuns la Al Ahli Dubai (actuala echipă a lui Cosmin Olăroiu). 

Actualul lot e cotat la 71,5 milioane de euro şi are în componenţă nouă brazilieni. 

Starul şi cel mai scump jucător este atacantul Eder (25 de ani), 13 goluri în sezonul trecut. Atunci, Braga a încheiat pe locul 4 în campionatul intern, după Benfica, Porto şi Pacos Ferreira. 

Echipa este antrenată din mai 2013 de către Jesualdo Ferreira (67 de ani).

Braga a intrat direct în play-off-ul Ligii Europa.

Meciurile din play-off se dispută pe 22 şi 29 august. 

Partida tur dintre Pandurii şi Astra se joacă la Cluj, returul este în Portugalia. 

Citeşte şi 

Liga Europa / Adversari grei pentru echipele româneşti. Cu cine vor juca Petrolul, Pandurii şi Astra. Lista completă a meciurilor din playoff

Liga Campionilor / Steaua şi-a aflat adversarul din play-off : Legia Varşovia

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate