L'Equipe, despre Halep, învingătoare în meciul cu Dodin: Orgoliul de campioană a dus-o în turul următor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep / FOTO Arhivă

L'Equipe a lăudat jocul bun făcut de Oceane Dodin în meciul cu Simona Halep de la Miami Open, dar a remarcat faptul că jucătoarea româncă a ştiut să sufere şi să accepte loviturile puternice ale adversarei, înainte de a-şi plasa ea însăşi contraatacul, câştigător de cele mai multe ori.

„Orgoliul de campioană a dus-o mai departe“, a precizat ediţia online a publicaţiei franceze despre numărul 1 mondial

Învinsă în calificări, Dodin a fost întoarsă de pe drumul spre aeroport, înainte de a juca pe tabloul principal, ca lucky loser. Iar joi, a împins-o pe Halep, locul I WTA, într-un meci de trei seturi şi de două ore şi şase minute, în turul al doilea.

„Halep a descoperit jocul lui Dodin şi nu a putut decât să constate pagubele“, a scris L'Equipe despre primul set al primului meci între jucătoarea română şi cea franceză.

„Puţin cunoscută pentru ajustări tactice, Dodin loveşte cu toată puterea tot ceea ce-i vine în rachetă, ca o tânără Şarapova. Şi când nimereşte terenul, doare. Odată ce primul set a trecut, Halep s-a adaptat. Mai ales la returul la serviciu, unde ea a făcut ceea ce este necesare penru a o împiedica pe Dodin să se organzieze, pentru a plasa o a doua lovitură în poziţie bună. Tactica a dat roade şi i-a permis să egaleze la seturi“, a continuat lequipe,fr.

„Fără complexe şi simţind că avea şansa de a juca împotriva unui palid număr 1, Dodin a făcut break-ul pentru a conduce cu 3-1 în decisiv. Halep a rupt o rachetă de furie. Era băgată în corzi de o adversară care nu se purta cu mănuşi cu ea. Atunci, orgoliul de campioană a dus-o mai departe. Calmă, cu abnegaţie, ea a acceptat să suporte loviturile adversarei sale, aşteptând să-şi poată plasa acceleraţia sa, câştigătoare de cele mai multe ori. Ea a anulat diferenţa, profitând de greşelie lui Dodin la serviciu. Aceasta din urmă s-a comportat ca un adevărat şef pe teren în ultimul set, dar a eşuat în ultimele două ghemuri. Păcat“ a scris L'Equipe.

Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 3-6, 6-3, 7-5, pe franţuzoaica Oceane Dodin, locul 98 WTA, prezentă pe tabloul principal în calitate de lucky loser, în manşa a doua a Miami Open. Halep a cerut două intervenţii medicale în meciul cu Dodin, pentru probleme musculare în zona gâtului. În plus, ea a căzut în decisiv şi a acuzat dureri şi la gleznă.

Halep va evolua în turul al treilea cu poloneza Agnieszka Radwanska, locul 32 WTA şi cap de serie numărul 30, care a trecut, cu 6-3, 7-6 (4), de belgianca Alison Van Uytvanck, locul 51 WTA, într-o oră şi 49 de minute. Scorul întâlnirilor directe Halep - Radwanska este de 5-5.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani