Legendara jucătoare de tenis Chris Evert a anunţat că are cancer ovarian în stadiul 1: „Mă aştept la rezultate pozitive de la planul meu de chimioterapie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Instagram/ Chris Evert

Legendara jucătoare de tenis Chris Evert, care a câştigat 18 titluri de Grand Slam la simplu şi trei titluri de Grand Slam la dublu în cariera sa, a anunţat, vineri, că a fost diagnosticată cu cancer ovarian în stadiul 1, relatează CNN.

Jucătoarea de tenis a spus că vrea să-şi împărtăşească diagnosticul şi povestea „pentru a-i ajuta pe alţii”.

„Sunt foarte norocoasă că s-a depistat devreme şi mă aştept la rezultate pozitive de la planul meu de chimioterapie”, a scris aceasta, într-o declaraţie postată pe Twitter. Evert, în vârstă de 67 de ani, a adăugat că va apărea de acasă uneori în timpul transmisiilor ESPN a Australian Open, care începe pe 17 ianuarie.

„Suntem cu toţii alături de tine, Chrissie, eşti o adevărată campioană şi nu am nicio îndoială că vei învinge acest adversar urât", a scris Martina Navratilova, o mare rivală a lui Evert.

Rivalitatea dintre cele două femei, care a început în 1973 şi a durat aproximativ 15 ani, a fost numită cea mai mare din istoria sportului. Cele doi s-au confruntat în 14 finale majore.

Născută în Fort Lauderdale, Florida, în 1954, Evert a reuşit la 14 ani să devină campioană la categoria sa de vârstă. Când avea 15 ani, a învins-o pe jucătoarea clasată pe locul 1 în lume la acea vreme, Margaret Court, într-un turneu din Charlotte, Carolina de Nord.

Evert a devenit profesionistă când a împlinit 18 ani, pe 21 decembrie 1972. Câteva luni mai târziu, ea s-a întâlnit şi a învins-o pe Navratilova pentru prima dată, într-un eveniment profesionist la Akron, Ohio. La doar patru ani de la începerea carierei sale profesionale, Evert a devenit prima sportivă care a câştigat un milion de dolari în premii pentru carieră.

De asemenea, a devenit prima sportivă care a găzduit „Saturday Night Live", în 1989, în acelaşi an în care s-a retras. Şase ani mai târziu, Evert a intrat International Tennis Hall of Fame, devenind al patrulea sportiv ales în unanimitate.

Evert deţine 157 de titluri de simplu şi s-a clasat pe locul 1 în lume timp de şapte ani: 1974 până în 1978, 1980 şi 1981. A devenit comentator şi analist pentru ESPN în 2011, rol pe care îl deţine şi astăzi. Evert are trei fii: Colton, Nicholas şi Alexander şi lucrează la Academia de tenis Evert din Boca Raton, Florida, potrivit ESPN.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată