Laurenţiu Roşu este noul selecţioner al echipei naţionale Under 18

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laurenţiu Roşu, 42 de ani, a fost numit în funcţia de selecţioner al reprezentativei U18 a României, formată din jucători născuţi începând cu 1 ianuarie 2001.

Ca fotbalist, Laurenţiu Roşu a evoluat pentru Steaua Bucureşti, în perioada 1993 – 2000, Numancia, 2000 – 2004, Recreativo Huelva, 2004 – 2008, şi Cadiz între 2008 şi 2009.

Are în palmares cinci trofee de campion al României, trei Cupe şi trei Supercupe, toate cu Steaua Bucureşti.

De asemenea, Roşu a strâns 38 de selecţii pentru echipa naţională, pentru care a reuşit să marcheze de 5 ori.

Ca antrenor, Roşu a ocupat funcţia de principal la UTA Arad (2016 – 2017) şi Dacia Mioveni (2017 – 2018).

“Cred că Laurenţiu Roşu este cea mai potrivită alegere pentru această generaţie. Ne dorim să avem performanţe la toate loturile, de aceea obiectivul este calificarea la Turul de Elită care va avea loc anul viitor!”
Mihai Stoichiţă, director tehnic FRF

“E un proiect extrem de interesant şi îmi doresc ca echipa naţională care la anul va deveni naţionala U19 să se califice la Turul de Elită, iar apoi la turneul final al Campionatului European. De aceea, căutam cele mai bune talente din ţară, să formăm o echipă competitivă pentru a realiza obiectivele propuse!”

Laurenţiu Roşu, selecţioner România U18

Mai multe pentru tine:
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Filmul românesc care a detronat toată industria cinematografică de pe Netflix. Toată lumea e în șoc
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Semnalele urgente pe care ți le dă corpul când ești deshidratat, deși nu îți este sete. Sunt ignorate de majoritatea oamenilor
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €