Laurenţiu Reghecampf despre meciul în care Steaua nu a obţinut decât o remiză în faţa celor de la Legia Varşovia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Reghecampf, tehnicianul echipei Steaua FOTO Răzvan Păsărică

Steaua - Legia / Cu toate că înainte de meci, Laurenţiu Reghecampf lua în calcul doar o victorie, tehnicianul roş-albaştrilor este optimist cu privire la returul care se va desfăşura în Polonia.

Rezultatul nu ne mulţumeşte. Faptul că am reuşit să ne creăm ocazii dar nu am reuşit să marcăm mă nemulţumeşte. În acelaşi timp îmi dă speranţe pentru meciul de la Varşovia. Consider că am întâlnit un adversar foarte bun, care ne-a pus probleme în special în repriza a doua şi m-aş fi bucurat să nu am dreptate atunci când am spus că şansele sunt 50-50. Urmează un meci foarte dificil, dar pe care avem puterea să-l câştigăm. Sunt bucuros că vom întâlni o echipă susţinută de mulţi fani. Sper ca jucătorii să aibă o altă atitudine decât în această seară. După 1-0 ne-am creat foarte multe şanse, dar cred că s-a rupt ceva când am fost nevoit să-l înlocuiesc pe Pintilii cu Prepeliţă. Nu au scăzut şansele, e acelaşi lucru ca înaintea acestui meci

Calificarea se va juca la Varşovia şi nu cred că avem alte motive de îngrijorare în afara faptului că Pintilii nu va avea dreptul să joace. Nu ştiu cum vom reuşi să-l recuperăm pe Chiricheş până la meciul retur. În anumite momente nu am jucat la nivelul care trebuia, dar sunt mulţumit de randamentul tuturor jucătorilor. Latovlevici poate juca mai bine decât a făcut-o astăzi, dar ăştia sunt jucătorii noştri şi trebuie să avem încredere în ei. Nu cred că Latovlevici a jucat slab. Trebuie să facem mai mult la Varşovia, dar trebuie să ne obişnuim şi cu gândul că s-ar putea să şi pierdem.

Au fost momente când nu ne-am descurcat foarte bine, atunci când polonezii au făcut presing. Până acum nu am întâlnit un adversar atât de puternic ca Legia. Am pierdut de foarte multe ori mijlocul terenului, dar e normal să întâmple asta. Jucătorii nu sunt roboţi să-i întorci cu cheia. Vom încerca însă să-i avem cât mai proaspeţi la meciul retur. La nivelul la care ne dorim să ajungem, toate echipele sunt foate bine pregătite“, a declarat Laurenţiu Reghecampf după meci.

Steaua a remizat în partida cu Legia (1-1), contând în prima manşă a playoff-ului pentru grupele Champions League. Roş-albaştrii au fost superiori în prima repriză, însă nu au reuşit să concretizeze ocazii periculoase pe poartă. Pentru echipa din Ghencea a înscris Piovaccari (34'), în timp ce replica oaspeţilor a purtat semnătura lui Kosecki (53').

Ştiri pe aceeaşi temă:

FOTO Steaua - Legia: 1-1. Misiune grea pentru roş-albaştrii. Steaua trebuie să obţină calificarea în „infernul“ din Polonia

Steaua - Legia, 1-1. TOATE reacţiile după meciul în care roş-albaştrii nu au reuşit să se impună

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume