Larouche: "Voi fi satisfăcut de Bute când va ajunge la un megameci"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stephane Larouche, antrenorul lui Lucian Bute, opinează că românul va ajunge la potenţialul său maxim când va reuşi să îmbine forţa cu fluiditatea loviturilor sale.

Larouche, omul din colţul campionului român, reaminteşte că fiecare meci contribuie la dezvoltarea unui boxer pe ansamblul carierei sale, iar Bute vrea mereu să se perfecţioneze. "Munceşte foarte mult, dar este conştient că o face pentru un plan pe termen lung. Chiar dacă sunt mulţumit de prestaţia lui Lucian împotriva lui Magee, voi fi satisfăcut deplin când el va ajunge la un megameci, un duel care să devină memorabil, în care să boxeze la potenţialul său maxim'', consideră Larouche.

Antrenorul lui Bute adaugă că elevul său va atinge potenţialul maxim când va reuşi să îmbine marea sa fluiditate şi forţa loviturilor sale.

''Pentru moment, Lucian reuşeşte aşa ceva la antrenamente şi rămâne s-o facă în timpul unui meci. În fapt, arta de a îmbina forţa, viteza, fluiditatea şi apărarea, iată ce crează marii campioni. Această reţetă nu este automat necesară pentru a-i învinge pe Kessler sau Pavlik, ci mai degrabă un amestec care să-i permită să se simtă în largul său în toate dimensiunile acestui sport'', a declarat antrenorul boxerului român.

Larouche a admis că în ultimele lupte, upercutul la corp a devenit un brand comercial pentru Lucian Bute, iar Magee s-a ferit cât a putut să încaseze această teribilă lovitură.

Între Kessler şi Pavlik, Larouche nu are nicio preferinţă, important este faptul ca numele mari să lupte în ring cu românul. ''Nu am nicio preferinţă între Mikkel Kessler sau Kelly Pavlik, mi-e indiferent. Ceea ce vreau în primul rând este ca boxerii cei mai buni să ajungă rapid pe lista lui Lucian, care este în prim plan şi trebuie să profităm de asta'', a mai spus Larouche.

Mai multe pentru tine:
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare