Larisa Iordache a câştigat bronzul la individual-compus, la Campionatele Mondiale de gimnastică de la Glasgow

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Larisa Iordache (centru), o gimnastă de top

Larisa Iordache a reuşit să-şi respecte blazonul şi a câştigat medalia de bronz în cadrul probei de individual-compus de la Campionatele Mondiale de la Glasgow, după ce anul trecut, la Nanning, câştigase argintul în aceeaşi probă. Simone Biles a cucerit din nou aurul.

UPDATE: Americanca Simone Biles (60.399), în vârstă de 18 ani se a intrat în istorie, devenind prima gimnastă care intră în posesia a trei coroane mondiale la individual-compus. Compatrioata sa, Gabrielle Douglas (59.316), campioană olimpică la individual compus la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, care a revenit după o pauză de doi ani, a câştigat argintul, iar Larisa Iordache (59.107) şi-a adjudecat medalia de bronz. Laura Jurca încheie şi ea un concurs foarte bun, pe un onorant loc opt (56.732). 

După eşecul colosal al echipei feminine din debutul celei de a 46-a ediţii a Campionatelor Mondiale, singurele gimnaste rămase în competiţie, Larisa Iordache şi Laura Jurca, vor concura în această seară în finala concursului de individual-compus. Dacă Laura Jurca se află în premieră printre cele 24 finaliste ale individualului-compus la o competiţie de asemenea anvergură, Larisa Iordache va avea ocazia să-şi apere statutul de vicecampioană mondială, dobândit anul trecut, la Nanning. Calificată în finală abia de pe locul 16, Larisa Iordache poate emite însă pretenţii în bătălia pentru medalii.

O dispută în care vor mai fi angajate americancele Simone Biles, cu prestaţii de departe cele mai bune, Gabrielle Douglas, ambiţionată de idea de a fi prima gimnastă, din 1968 încoace, care şi-ar păstra titlul olimpic al individualului compus, Giulia Steingruber (Elveţia), campioana europeană, Elisabeth Black (Canada), eroina de la Jocurile PanAmericane, respectiv Seda Tutkahlian (Rusia), vedeta ultimei ediţii ale Jocurilor Olimpice ale Tineretului. “Le mulţumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje de susţinere şi sper din tot sufletul că mă voi ridica la înălţimea aşteptărilor”, a declarat Iordache. De partea cealaltă, Jurca, care a ajuns în finală de pe locul 23, nu poate emite momentan pretenţii în lupta pentru medalii.

Maria Olaru, ultima campioană din România

În toată istoria participărilor sale la Campionatele Mondiale, România n-a avut decât două campioane la individual-compus: Aurelia Dobre, în 1987, la Rotterdam, respectiv Maria Olaru, în 1999, la Tianjin. Gina Gogean (1993, Birmingham), Lavinia Miloşovici (1994, Brisbane), Simona Amânar (1997, Lausanne), Steliana Nistor (2007, Stuttgart) şi Larisa Iordache (2014, Nanning) au fost vicecampioane, iar Melita Ruhn (1979, Fort Worth), Ecaterina Szabo (1983, Budapesta), Daniela Silivaş (1987, Rotterdam), Cristina Bontaş (1991, Indianapolis), Lavinia Miloşovici (1995, Sabae), Andreea Răducan (2001, Gand) şi Sandra Izbaşa (2006, Aarhus) au obţinut bronzul în această probă.

Adrian Stoica: “Nu e corect să blamezi sportivul”

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a recomandat Federaţiei Române de Gimnastică cooptarea antrenorului Nicolae Forminte în conducerea tehnică a lotului feminin, precum şi aducerea unui specialist străin care să se ocupe de pregătirea sportivelor la paralele, forul olimpic anunţându-şi disponibilitatea de a susţine contractul acestuia din urmă. Şeful FRG, Adrian Stoica, susţine însă că modalitatea COSR de a trasa sarcini instituţiei pe care o conduce prin intermediul unei scrisori deschise nu e corectă. “Momentul aducerii publice a unui asemenea tip de scrisoare nu este cel mai bine ales. A trasa sarcini, chiar şi sugestive aşa, nu e cel mai corect. După ce se termină acest Mondial ne adunăm şi vedem exact de unde au venit aceste lucruri, pentru că e cel mai uşor să blamezi sportivul. Şi nu cred că e corect de data asta”, a spus Stoica.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"