Lance Armstrong: "Va fi ultimul meu Tur al Franţei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ciclistul american Lance Armstrong, caştigător de şapte ori al Marii Bucle, a anunţat, luni, pe contul său din reţeaua de socializare Twitter, că anul acesta va lua parte la ultimul său Tur al Franţei din carieră.

Sportivul american, în vârstă de 38 ani, se numără printre favoriţii la victoria finală în competiţia din acest an.

"Într-adevăr este ultimul Tur al Franţei. A fost o mare aventură. Am început să trăiesc trei săptămâni formidabile", a punctat Armstrong, care s-a corectat rapid: "Îmi pare rău, am vrut să spun este ultimul «meu» tur".

Rutierul american, care concurează în acest sezon pentru echipa RadioShack, deţine recordul de victorii în "Marea Buclă" cu cele şapte succese consecutive între 1999 şi 2005, după ce a reuşit să se vindece de cancer testicular.

Sezonul lui Armstrong a fost perturbat de un virus stomacal, care l-a făcut să rateze prezenţa în cursa Milano-San Remo, din martie, dar şi de o căzătură în Turul Californiei, în 20 mai. În aceeaşi zi, Armstrong a trebuit să răspunde acuzaţiile de dopaj ale fostul său coechipier de la US Postal, Floyd Landis, pe care le-a respins.

Armstrong a terminat pe locul trei în Turul Luxemburgului, din iunie, dar şi pe locul doi în cel al Elveţiei.

Ediaţia din acest an al Turul Franţei va începe, sâmbătă, cu un prolog la Rotterdam (Olanda).

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi