La Botoşani, lumea aşteaptă Revelionul în iulie: care e evenimentul pentru care oamenii au stat la cozi uriaşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un oraş care, până de curând, nu însemna nimic pe harta fotbalului românesc e acum faţă în faţă cu un moment ce poate deveni istoric.

Oraşul Botoşani se va trezi joi cu gândul la returul cu Legia Varşovia (ora 20.00, Digi Sport 1) şi la o posibilă calificare în turul III preliminar al Ligii Europa.

Dacă înaintea primei întâlniri cu gigantul polonez, lumea se gândea, mai degrabă la evitarea unui scor de tenis decât la calificare, rezultatul de la Varşovia (înfrângere la limită, scor 0-1) a schimbat datele problemei. Acum, botoşănenii au cumpărat toate cele 7.000 de bilete pentru manşa secundă şi visează la o calificare care ar trimite echipa în turul următor, cu şanse uriaşe de a fi prezentă chiar în play-off-ul Ligii Europa! Asta deoarece, dacă vor trece de Legia, cei de la FC Botoşani vor avea un adversar accesibil în turul III: Kukesi (Albania) sau Mladost Podgorica (Muntenegru). În tur, Mladost s-a impus, în deplasare, scor 1-0.

„Să joci în cupele europene e ceva extraordinar, indiferent care ar fi preţul. Îmi doresc din tot sufletul să ne calificăm. Prefer să pierd două meciuri de campionat pentru o calificare în Liga Europa. Fotbalul e frumos atunci când joci pe stadioane adevărate, cu public în spate, cu miză fantastică. Vom face tot ce depinde de noi, chiar dacă va trebui să ieşim purtaţi pe braţe după joc din cauza efortului depus“, a spus antrenorul Leo Grozavu despre returul cu Legia.

Tehnicianul a analizat şi situaţia lotului: „Martinus nu va putea evolua, iar Batin e incert din cauza unor probleme medicale. De asemenea, Ngadeu e indisponibil“.

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS