Kvitova, prima sfertfinalistă la Australian Open. Revenire apăsată în faţa unei rivale care nu şi-a stăpânit nervii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petra Kvitova a devenit, duminică dimineaţă, prima jucătoare calificată în sferturile ediţiei 2020 a turneului de la Australian Open. Reprezentanta Cehiei a revenit după un start lent, jucând din ce în ce mai agresiv, dar îmbunătăţindu-şi în egală măsură şi precizia loviturilor, pentru a o învinge pe Maria Sakkari, cap de serie 22 la Melbourne, scor 6-7(4), 6-3, 6-2.

Finalista de anul trecut a păşit ezitant în partidă, acumulând 10 greşeli nepforţate în primele patru game-uri, lucru care i-a dat încredere mai tinerei sale adversare. Aflată în premieră într-o optime de finală la un turneu de Mare Şlem, Sakkari nu a reuşit însă să îşi stăpânească emoţiile negative, iar Kvitova a profitat, echilibrând scorul întâlnirilor directe, 2-2. Cehoaica a trimis 33 de lovituri câştigătoare, faţă de doar 18 ale Mariei Sakkari, foarte eficientă în primul set în punctele scurte, de sub patru lovituri (20-14), dar dominată din ce în ce mai clar în schimburile lungi pe măsură ce meciul a avansat.

Kvitova (favorită 7) va juca pentru un loc în semifinale cu învingătoarea meciului dintre liderul mondial - Ashleigh Barty şi Alison Riske (favorită 18).

Maria Sakkari - Petra Kvitova, în optimi la Australian Open: reprezentanta Greciei a sperat în primul set

Maria Sakkari a avut nevoie de mai mult de 50 de minute pentru a câştiga un prim set în care a avut constant iniţiativa. Jucătoarea elenă a deschis meciul cu break, profitând de patru greşeli neforţate comise consecutiv de Kvitova. Sakkari i-a oferit însă şanse reale de a reveni Kvitovei, pierzându-şi luciditatea complet în fazele finale ale manşei: a servit de două ori pentru închiderea setului, mai întâi la 5-4 şi apoi după un nou break smuls ca la comandă, însă de fiecare dată nu a câştigat decât un singur punct în game-ul pe lansare. Jucătoarea în vârstă de 24 de ani a fost victima propriului temperament coleric, rămânând agăţată de o decizie care a nemulţumit-o şi din cauza căreia a parlamentat îndelung cu arbitrul. În tie-break însă, Kvitova a greşit din nou consecutiv, irosind un start perfect, cu 2-0. La 4-4, fostul număr 2 mondial a comis dublă greşeală, iar Sakkari nu a mai pierdut punct de acolo, încheind conturile cu doar 10 greşeli neforţate, faţă de 19 ale Kvitovei.

Maria Sakkari - Petra Kvitova, în optimi la Australian Open: finalista de anul trecut a făcut ajustările necesare

Experienţa Petrei Kvitova, de două ori campioană la Wimbledon, a făcu diferenţa mai departe. Reprezentanta Cehiei a crescut considerabil nivelul jocului, în timp ce precizia elenei a scăzut. Kvitova a dat un prim semnal cu un break în game-ul inaugural al setului doi, însă Sakkari a re-echilibrat pentru moment, trecând în faţă la 2-1. În primele şapte game-uri, ambele jucătoare au avut de înfruntat cel puţin câte două mingi de break pe fiecare tură de lansare, jucătoarea aflată la retur având câştig de cauză în cinci rânduri (3 break-uri pentru Kvitova, 2 pentru Sakkari). Kvitova a fost cea care a întrerupt însă o serie de trei break-uri consecutive, pentru a se desprinde la 5-3, iar apoi a închis manşa cu un nou break. Pe cât de mult a crescut ca joc Kvitova, pe atât de mult a coborât Sakkari, al cărei număr de greşeli neforţate a ajuns să fie de peste două ori mai mare decât cel al loviturilor câştigătoare (13-6 în setul doi). Cel mai dureros pentru Sakkari a fost că în setul secund a cedat două break-uri pe duble greşeli.

Spre deosebire de Kvitova, Sakkari nu a reuşit să se reseteze după setul cedat. Kvitova s-a desprins încă din startul decisivului, la 3-0, reuşind să fie din ce în ce mai performantă cu lovitura de forehand. Per total, de la 3-3 în setul doi, Sakkari şi-a compromis şansele pierzând şase game-uri consecutiv, serviciul său fiind din ce în ce mai clar testat de o Kvitova care a ajuns până la finalul meciului la zece retururi direct câştigătoare. În plus, Kvitova şi-a regăsit în serviciu o armă importantă, demonstrând aceeaşi fiabilitate pe care o admirasem în primele sale trei meciuri la Melbourne, cedând doar patru puncte pe primul serviciu, din 23, în setul trei.

Kvitova a pus punct partidei după două ore şi 12 minute, cu al 8-lea său break în partidă, având de trei ori mai multe lovituri câştigătoare decât adversara sa în ultimul set (12-4).

Astfel, Kvitova a acces pentru a patra oară în carieră în sferturi la Australian Open, acesta fiind singurul turneu de Mare Şlem în care cehoaica a atins această fază a competiţiei în ultimii trei ani, după atacul armat din propria casă care i-a pus în pericol viaţa şi cariera.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort