JUDO Guşă: „Am pierdut două competiţii europene din cauza modului în care a fost gestionată criza pandemică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Federaţiei Române de Judo (FRJ), Cozmin Guşă, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că România a pierdut organizarea a două competiţii internaţionale, Cupa Europeană Under-18 (12-13 septembrie, Cluj-Napoca) şi European Open la seniori (26-27 septembrie, Cluj-Napoca), din cauza modului prost în care a fost gestionată criza pandemică în ţară.

„Din cauza modului prost în care a fost gestionată criza pandemică am pierdut organizarea celor două competiţii europene de la Cluj, cea de cadeţi (n.r. - Cupa Europeană Under-18) şi cea de seniori. Cea de seniori, European Open, era programată la Roma şi fusese mutată în România. Dar s-au pierdut, au fost anulate, eu am încercat să le salvez, însă România pe harta tuturor este roşie. Am pierdut în acest fel posibilitatea de revigorare a activităţii competiţionale la judo, dar am pierdut şi bani. Pentru că, prin organizarea acestor competiţii, din sponsorizări, din reclamă, din drepturi de televiziune, federaţia câştiga bani", a spus Guşă.

El a explicat că o a treia competiţie internaţională, Campionatele Europene de seniori pe echipe mixte, programată la 28 noiembrie, la Bucureşti, va fi amânată. "Noi mai avem în organizare şi Campionatele Europene de seniori pe echipe mixt, care sunt programate în 28 noiembrie, la Bucureşti. Competiţia este încă în picioare, dar România e sub monitorizarea strictă a forului european de judo pentru că nu ştiu cum vor administra autorităţile de la noi al doilea val de pandemie. Am avut discuţii la Viena cu cei de la forul european şi luăm în calcul o altă dată de desfăşurare, poate să fie în decembrie sau ianuarie. Numai că suntem sub o monitorizare strictă, o decizie se va lua la sfârşitul lunii octombrie", a afirmat Cozmin Guşă.

„Prima competiţie de seniori internaţională ar fi trebuit să fie European Open, pe care trebuia să o găzduim noi, dar am fost nevoiţi să o anulăm. Prin urmare prima va fi la Budapesta în a doua jumătate a lunii octombrie, iar a doua va fi la Zagreb. Sunt două ţări care s-au descurcat bine cu administrarea crizei pandemice. Iar dacă România va deveni roşie va trebui să facem o treabă extrem de anevoioasă, adică să ducem sportivii în Ungaria şi Croaţia cu 15 zile înainte de startul competiţiilor pentru a sta acolo în carantină. Vă daţi seama ce cheltuieli vor fi", a adăugat el.

Preşedintele FRJ susţine că Guvernul pregăteşte o Ordonanţă care va interzice în continuare organizarea de competiţii pentru sporturile de contact precum judo. El cataloghează drept discriminare faptul că handbalul poate organiza competiţii, în timp ce judo sau luptele nu.

„Veştile sunt proaste şi absurde pentru sporturile de contact pentru că săptămâna aceasta se pregăteşte o Ordonanţă de Guvern. Aceasta prevede că sporturile de contact sunt în continuare excluse de la activităţi. E clar că ministrul nu face diferenţa între sporturi şi face o discriminare care condamnă disciplinele de contact cum sunt judo şi luptele. În condiţiile în care alte sporturi pot organiza competiţii. Pentru că eu nu cred că handbalul nu este un sport de contact. La handbal sportivii se ţin în braţe, se întorc... care e diferenţa faţă de judo? La judo sportivii se trag de kimono, la handbal se ţin de gât, de braţe, e contact pe piele, pe orice. Handbalul e un sport pe care îl iubesc, să nu se creadă că am ceva împotriva handbalului, dar e un exemplu de discriminare", a afirmat Guşă.

De asemenea, prin interzicerea organizării de competiţii interne, sportivii de la judo se vor afla în dezavantaj faţă de cei din străinătate atunci când vor participa la competiţiile internaţionale.

„Sportivii din loturile naţionale se antrenează intens, au fost primii la pregătire din a doua jumătate a lunii mai. S-au pregătit în Poiana Braşov... acum sunt şi în Poiană, dar şi la Cluj. Am invitat şi lotul masculin al Republicii Moldova care se pregăteşte cu sportivii noştri în Poiană. Deci suntem pregătiţi fizic şi tactic pentru competiţiile internaţionale. Numai că Guvernul ne dezavantajează flagrant prin refuzul de a ne permite să organizăm competiţii interne. Asta înseamnă că sportivii noştri vor fi din start dezavantajaţi în competiţii internaţionale. De exemplu, în Franţa s-a dat drumul la competiţiile de judo încă din luna iulie. Ei au făcut competiţii interne zonale, regionale, locale... dar în România nu se poate pentru că avem un ministru al sportului incompetent", a precizat Cozmin Guşă.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte