JO 2020 Tokyo: Larisa Iordache, descărcare emoţională după ratarea finalei olimpice. Ce s-a întâmplat cu ea

Gimnasta de 25 de ani a vorbit, în premieră, despre modul în care şi-a văzut visul spulberat, după ce a fost nevoită să se retragă înainte de finala de la bârnă.

Larisa Iordache era printre cele mai mari speranţe ale României la podiumul olimpic, în a doua săptămână. 

Modul dureros în care a ratat finala însă, cu două ore înainte de eveniment, a făcut ca nimeni să nu se mai gândească la medalia ratată, partea sportivă fiind acoperită de durerea prin care a trecut gimnasta de 25 de ani. De altfel, imaginile venite dinspre Tokyo, pe care „Adevărul“ le-a publicat aici, ne-au arătat suferinţa lui Iordache. Care, astăzi, la două zile după acel moment, a vorbit cu Justin Gafiuc, trimisul „Gazetei Sporturilor“, la Tokyo. Interviul integral poate fi citit aici. În rândurile de mai jos, vă oferim cele mai importante declaraţii ale Larisei.

Ce a spus Larisa Iordache?

*Accept realitatea. Am făcut tot ce-a depins de mine, antrenorii mei la fel. Am aşteptat să ajungem în ziua concursului, am sperat până în ultima clipă că voi putea urca pe aparat, dar n-a fost să fie. Nici nu mai vreau să mă gândesc la trecut, mă concentrez pe ceea ce va urma. Sunt epuizată după tot ce s-a întâmplat, dar optimistă. 

*Am încredere că vom face în continuare o echipă formidabilă. Sunt împăcată cu decizia luată, pentru că a venit momentul să-mi pun sănătatea pe primul plan. Ăsta e un lucru pe care mama mi l-a spus demult, o lecţie pe care acum trebuie s-o pun în practică.

*De foarte multe ori, am pus performanţa înainte. Ultima dată, chiar în urmă cu două luni, la Basel, unde am participat cu o criză renală. Inconştienţa a învins atunci. Puteam să-mi pierd un rinichi! Dar dorinţa de a concura şi de a obţine calificarea la Olimpiadă a fost mare. 

*Antrenorii mi-au spus însă atunci să cobor imediat de pe bârnă dacă simt dureri sau dacă e ceva în neregulă medical, că ieşim cu fruntea sus din sală şi gata! Dar acolo n-am vrut să mă las doborâtă de durere. Era o situaţie pe care o puteam controla. Îmi foloseam mâinile, picioarele. La Tokyo a fost însă cu totul altceva. Consider că nu am fructificat o şansă şi nimic mai mult. Important e că pot zâmbi!

*Nu vreau să fac o dramă din ceea ce am păţit la Tokyo sau din suferinţele îndurate în anii de performanţă, fiecare sportiv îşi duce crucea până la capăt cu propria poveste. Nu-mi propun să mai fac tot felul de scenarii cu „dacă“, fiindcă risc să trăiesc într-o confuzie. M-am eliberat realmente când antrenorii, doamna Lulu Moldovan şi domnul Cristi, mi-au spus că sunt mândri de mine, pentru că numai ei ştiu cât m-am chinuit. Sunt bucuroasă că merg pe picioarele mele, nu vreau să risc mai mult decât e cazul.

*Mi-e greu să-mi imaginez ce se va întâmpla peste trei ani (n.r. - întrebată despre participarea la Jocurile Olimpice din 2024). Dar Parisul poate fi un vis. Cert e că vreau să-mi continui cariera, dar nu ştiu ce va fi mâine, cu atât mai greu să intuiesc ceva despre 2024. Dacă voi fi însă sănătoasă, orice planuri sunt deschise.

*O să plec într-o vacanţă peste hotare cu familia, vreau să petrec ceva timp cu ai mei. Iau o pauză de câteva zile, după care încep recuperarea şi pregătirile pentru Mondialul din octombrie, tot în Japonia. Va fi bine, fără doar şi poate.

CITEŞTE ŞI:

Larisa Iordache, „blestemată“: Povestea teribilă a unei cariere marcate de probleme de sănătate