Japonia, îngenuncheată sub povara Jocurilor Olimpice: Cifrele unui dezastru financiar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Astăzi, de la ora 14.00 (TVR 1, Eurosport), va avea loc festivitatea de deschidere a unor Jocuri „coronavirusate“. Care vor aduce pierderi uriaşe pentru organizatori.

Tokyo e un oraş blestemat, când vorbim despre organizarea Jocurilor Olimpice! Până la ediţia din acest an, care ar fi trebuit să aibă loc în 2020, Capitala Japoniei a mai fost de două ori în calendarul olimpic.

Tokyo a mai găzduit o dată Jocurile Olimpice de Vară, în 1964. Şi atunci însă, evenimentul a fost marcat de un amănunt inedit. Pentru că umiditatea şi căldura verii au făcut ca probele să aibă loc, în toamnă, între 10 şi 24 octombrie.  

Înaintea ediţiei din 1964, Tokyo ar fi trebuit să găzduiască JO 1940, însă acest eveniment s-a anulat din cauza celui de Al Doilea Război Mondial. Istoria se putea repeta acum, cu ocazia JO 2020. Pandemia de coronavirus, mai întâi, a amânat totul cu un an şi, inclusiv în această săptămână, s-a vorbit despre anularea JO 2020, care şi-a păstrat denumirea, în mod simbolic.

„Weekend Adevărul“ prezintă, în rândurile de mai jos, cele mai importante cifre şi statistici ale JO 2020 (23 iulie - 8 august).

0 - Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfăşura fără spectatori în tribune. E pentru prima dată în istorie când se întâmplă aşa ceva la sărbătoarea sportului mondial. Pierderile financiare generate de această decizie se ridică la 800 de milioane de dolari. 

1 - Delegaţia României deplasată la Tokyo are 101 sportivi. Dintre care doar Ana Maria Popescu (36 de ani, scrimă) are în palmaresul ei o medalie olimpică de aur. Pe care a cucerit-o, în 2016, cu echipa României.

2 - Coreea de Nord şi Guineea au adoptat sloganul „Stăm acasă, salvăm vieţi“. Sunt cele două ţări care nu vor fi la JO 2020 de teama îmbolnăvirii participanţilor cu COVID-19. 

3 - Pierderile generate de amânarea JO 2020 cu un an au fost uriaşe, estimate la trei miliarde de dolari.

4 - Evenimentul găzduit de Tokyo va avea câteva absenţe de marcă. Faţă de precedenta ediţie, cea din 2016 (Rio de Janeiro), legendarii Usain Bolt (atletism) şi Michael Phelps (înot) s-au retras. Iar Rafael Nadal şi Serena Williams, nume grele din lumea tenisului, au preferat să nu meargă în Japonia.

5 - Mai multe site-uri de specialitate au analizat lotul deplasat de România, la Tokyo. Cele mai multe estimări spun că delegaţia tricoloră va reveni din Japonia cu cinci medalii. Canotajul, unde avem 9 bărci calificate şi 36 de sportivi, e aşteptat să aducă minimum două medalii. Ana Maria Popescu - foto (scrimă), aflată la ultima ei participare la JO, e favorită la aur. La lupte, Alina Vuc (50kg) şi Albert Saritov (97kg) pot prinde podiumul olimpic. Surprize plăcute putem avea şi din partea gimnaştilor Larisa Iordache şi Marian Drăgulescu, care vor concura pentru ultima dată la JO. În fine, la înot, David Popovici (16 ani) şi Robert Glinţă (24 de ani), chiar dacă nu sunt printre favoriţi, sunt capabili de rezultate fabuloase, după cum au arătat chiar în acest an.

6 - Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) va oferi prime în bani sportivilor care vor avea clasări în primele şase. Pentru o medalie olimpică de aur statul român plăteşte 70.000 de euro. Clubul la care sportivul e legitimat poate oferi, la rândul său, 35.000 de euro. COSR poate da şi un bonus, pe lângă prima financiară: un automobil Toyota Camry. În rest, o medalie de argint valorează 50.000 de euro şi una de bronz 30.000 de euro. Sportivii care se clasează pe podium vor primi şi rente viagere.

7 - Mii de japonezi au cerut insistent anularea Jocurilor Olimpice din cauza pandemiei. Nu mai departe de acum câteva zile, 7.000 de medici care lucrează la Tokyo au lansat un apel disperat, în acest sens. Iar petiţia lor online a adunat până acum peste 415.000 de semnături.

8 - Pe lângă cei 11.500 de sportivi care vor concura în 33 de sporturi diferite, cuprinzând 50 de discipline olimpice, la Tokyo vor ajunge, în total, 80.000 de oficiali, antrenori şi jurnalişti pentru JO 2020.

9 - Chiar dacă procentul persoanelor vaccinate în Japonia e foarte mic, comparativ cu Europa, situaţia e foarte diferită în Satul Olimpic. Aici, potrivit ultimelor estimări, 90% dintre cei cazaţi au primit ambele doze de vaccin împotriva COVID-19. Vaccinarea a fost opţională, potrivit Comitetului Olimpic Internaţional (CIO).

10 - De obicei, o cifră care aduce aminte de perfecţiunea atinsă de Nadia Comăneci, la JO 1976 (Montreal). De această dată însă, ea ne arată decăderea atletismului românesc. Care a deplasat doar zece sportivi, la Tokyo! Asta după ce am avut 22 de atleţi, la JO 2016 şi 17, la JO 2012.

TVR va transmite 220 de ore de live de la Tokyo.

Vor fi mii de teste COVID, în fiecare zi, la Satul Olimpic

După ce, de săptămâna trecută, a început să crească numărul cazurilor de COVID-19 din Satul Olimpic, gimnastele din echipa Statelor Unite au luat o decizie radicală: s-au cazat la un hotel din Tokyo! Orice sportiv depistat cu COVID-19 va fi plasat în izolare şi va rata şansa de a concura la JO 2020.

Iată nişte cifre care ne arată impactul pandemiei asupra ediţiei din acest an:

*20.000 de teste pentru COVID-19 vor fi efectuate, zilnic, în Satul Olimpic. 

*Costul organizării JO 2020 a ajuns la 14,8 miliarde dolari, după ce evenimentul a fost amânat cu un an.

*Potrivit ultimului sondaj realizat de publicaţia „Asahi Shimbun“, 62% dintre japonezi ar fi dorit ca JO 2020 să nu mai aibă loc.

*La festivitatea de premiere, după fiecare probă, sportivii îşi vor lua singuri medaliile de pe o tavă. Şi nu vor avea voie să se îmbrăţişeze sau să-şi dea mâna.

Fără imnul şi steagul Rusiei

Suspendată pentru dopaj, Rusia va lipsi, în mod oficial, de la JO 2020. Sportivii ruşi însă, care n-au suspendări pentru dopaj în CV-urile lor, vor concura, la Tokyo. Aceştia vor reprezenta „Comitetul Olimpic din Rusia“. Imnul Rusiei nu va fi intonat, iar steagul acestei ţări va lipsi de la festivităţile de premiere.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie