Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului BCR Iaşi Open (WTA 125)

0
Publicat:

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, principala favorită, s-a calificat, vineri seara, în semifinalele turneului BCR Iaşi Open (WTA 125), dotat cu premii totale de 100.000 de euro, după ce a învins-o pe elveţianca Jil Teichmann cu 1-6, 6-4, 6-0.

Irina Begu

Begu (32 ani, 31 WTA) a obţinut o victorie dificilă, în ciuda unui ultim set câştigat la zero, după două ore şi 17 minute, potrivit Agerpres.

Românca a început foarte slab şi a pierdut primul set în 35 de minute, cu 1-6. Teichmann a făcut break la debutul în setul secund, dar apoi Begu a reuşit rebreak. Elveţianca a mai reuşit un break la 2-2, dar Begu a crescut nivelul şi a reuşit să întoarcă scorul la 5-3. Teichmann a mai făcut un break, dar Irina a încheiat setul pe serviciul adversarei, 6-4. Actul decisiv a fost unul în sens unic, Begu câştigând cu 6-0.

Irina Begu are acum 3-1 în meciurile directe cu Jil Teichmann (26 ani, 124 WTA), a şasea favorită. Begu a mai învins-o în 2020 în primul tur la Roland Garros, cu 6-4, 4-6, 6-3, şi în 2021 la Indian Wells, în turul secund, cu 7-5, 6-1. Teichmann s-a impus în 2019, în primul tur la Bol (Croaţia), cu 6-3, 6-1.

Begu şi-a asigurat un cec de 4.608 euro şi 57 de puncte WTA, iar în penultimul act o va înfrunta pe câştigătoarea dintre rusoaica Daria Astahova şi slovena Tamara Zidansek, cap de serie numărul opt.

Tot vineri, Ana Bogdan (30 ani, 49 WTA), campioana en titre şi a doua favorită la Iaşi, a învins-o în sferturi pe elveţianca Simona Waltert, cu 6-0, 6-4, în timp ce Raluka Şerban, jucătoare română care reprezintă Cipru, a trecut de brazilianca Laura Pigossi, cap de serie numărul şapte, cu 7-6 (10/8), 7-5.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”