Irina Begu, debut spectaculos la Charleston: Două românce în competiţie, după retragerea lui Halep

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina Begu

Multe dintre jucătoarele importante au rămas în Statele Unite, după terminarea primei părţi din sezonul de hard. Pentru că, la Charleston, tocmai a început o competiţie importantă care marchează trecerea pe zgură.

Simona Halep (30 de ani, 20 WTA) ar fi trebuit să debuteze pe zgură, în 2022, la Charleston, însă o accidentare suferită la Indian Wells, în semifinale, a scos-o din circuit până spre sfârşitul lunii aprilie.

Aşadar, cu „Simo“ ieşind de pe tablou, au rămas trei românce aici, Gabriela Talabă-Lee (259 WTA), venită din calificări, Irina Begu (66 WTA) şi Gabriela Ruse (55 WTA).

Dacă Lee a fost învinsă deja pe tabloul principal, în partida cu Paolini (48 WTA), scor 2-6, 3-6, în schimb, Irina Begu se află în turul II. Aceasta a trecut de chinezoaica Xinyu Wang (88 WTA), scor 7-6, 6-4. În următoarea fază, Begu va întâlni învingătoarea duelului Chang (318 WTA) - Tomljanovici (39 WTA).

Diseară, în turul I, Gabriela Ruse va porni şi ea în competiţie, în confruntarea cu Baptiste (124 WTA). Învingătoarea o va întâlni pe Alize Cornet (34 WTA) în turul II. 

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată