Ionuţ Negoiţă le oferă o primă suplimentară dinamoviştilor dacă vor câştiga Cupa României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a declarat că va oferi o primă suplimentară în valoare de câteva zeci de mii de euro echipei Dinamo în cazul în care va reuşi să câştige finala Cupei României, pe care o va disputa cu Steaua, miercuri, la Braşov.

"Nu e prima dată când fac un astfel de gest şi m-am gândit că acum ar fi un moment bun să ofer o primă fotbaliştilor de la Dinamo în cazul în care câştigă Cupa României. E un meci important şi prin prisma faptului că nu ocupăm un loc foarte bun în clasamentul Ligii I dar şi pentru că întâlnim Steaua în finală greutatea partidei creşte. Eu cred că orice stimulent este binevenit. E vorba de o sumă consistentă, câteva zeci de mii de euro, zic eu deloc de neglijat. Sper ca dinamoviştii să-mi ia banii şi să înscrie un gol mai mult decât Steaua. Important e ca Dinamo să câştige Cupa României", a declarat omul de afaceri Ionuţ Negoiţă, care a precizat că a reînnoit contractul de sponsorizare pe care îl are cu FC Dinamo, pentru încă un an.

Finala Cupei României - Timişoreana, dintre echipele Steaua Bucureşti şi Dinamo Bucureşti, se va disputa miercuri, de la ora 21.15, pe stadionul Tineretului din Braşov şi va fi transmisă în direct de Pro TV.