Ionuţ Iftimoaie a devenit campion mondial al versiunilor Superkombat şi WKN în faţa a 30.000 de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionuţ Iftimoaie (38 de ani) este noul campion în versiunile Superkombat şi WKN la categoria super cruiser după ce a revenit din retragere pentru un ultim meci şi l-a învins pe deţinătorul centurilor, Jorge Loren, în cadrul galei Superkombat de la Comăneşti.

La patru ani de la ultimul sa confruntare, disputată în 2012, Ionuţ Iftimoaie a făcut un meci incredibil şi a întors calculele după ce spaniolul începuse bine şi a controlat prima rundă. La final, decizia celor trei arbitri-judecători a fost unanimă în favoarea românului, care a obţinut astfel a 15 victorie din carieră în faţa celui care anul trecut îl făcea KO pe Andrei Stoica şi câştiga centura mondială. 

"Cu un asemenea public, mă puteam lupta cu oricine, sigur aş fi câştigat. Au fost şase luni de pregătire incredibile pentru mine, mi-am petrecut aproape tot acest timp în cantonament. Am slăbit 11 kilograme şi am muncit enorm pentru a compensa minusurile. Faptul că am câştigat titlul mondial la retragere în faţa unui sportiv atât de titrat îmi oferă cea mai mare satisfacţie. Niciodată nu am fost aşa bucuros după un meci. De mâine, centurile vor fi vacante deoarece decizia mea de a mă retrage rămâne în picioare", a spus Ionuţ Iftimoaie la final. Gala Superkombat de la Comăneşti a stabilit un nou record de spectatori la un eveniment pe reguli K-1 în Europa, depăşind vechiul record, de la o gală sub egida K-1, organizată, la Amsterdam, în 2007, acolo unde au fost prezenţi 25.000 de spectatori.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort