Ionel Ganea a fost demis de la „U“ Cluj. Notificarea o va primi luni, prin poştă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionel Ganea a fost demis de la Universitatea Cluj FOTO Cosmin Iftode

Universitatea Cluj a rămas fără antrenorul Ionel Ganea, care a fost demis de pe banca tehnică a „şepcilor roşii“.

Ionel Ganea a fost demis de la Universitatea Cluj după doar nouă etape, timp în care a acumulat doar trei puncte şi nicio victorie. Ultimul meci al acestuia a fost cel cu Săgeata Năvodari, care s-a încheiat la egalitate, 1-1.
Tehnicianul în vârstă de 40 de ani va primi notificarea luni, prin poştă. Cu toate că era protejat de o clauză în valoare de 100.000 de euro, administratorul judiciar al clubului a dispus rezilierea contractului, potrivit ziaruldecluj.ro.

Una dintre variantele de înlocuire a lui Ganea la „cârma“ clujenilor este Ilie Stan, fostul antrenor al echipei FC Vaslui, care a declarat: „Am avut o discuţie în urmă cu 3-4 săptămâni cu domnul Mărginean, dar nu s-a concretizat nimic. Un club de tradiţie precum Universitatea Cluj nu se refuză. Echipa este într-o situaţie complicată, dar nimic nu este pierdut“.

Mai multe pentru tine:
De ce 2026 va fi un an important pentru familia regală britanică? Evenimentul marcant pe care îl va trăi Prințul George
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța