Ionel Dănciulescu: “Din informaţiile mele, mai există o şansă ca Dinamo să joace în cupele europene”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionel Dănciulescu

Managerul sportiv al clubului Dinamo, Ionel Dănciulescu, a declarat că echipa alb-roşie mai are şanse de a primi permisiunea de a evolua în ediţia 2016-2017 a cupelor europene, chiar dacă societatea care administrează clubul nu a ieşit din insolvenţă la termen.

"Din informaţiile pe care le am eu, mai există o şansă, pe 24 iunie, când se va mai judeca încă o dată acest caz. Sperăm să reuşim până la urmă să ieşim din această insolvenţă. Este adevărat că va schimba un pic datele problemei, dar indiferent de ce va fi, Dinamo trebuie să redevină o forţă şi să se bată la campionat, indiferent că ieşim din insolvenţă acum sau într-un viitor apropiat şi indiferent dacă jucăm sau nu în cupele europene. Dinamo merită să fie din nou o echipă competitivă. Mai există o mică speranţă, trebuie să ne agăţăm de acest lucru. Mai există o posibilitate, planul de reorganizare a fost aprobat şi nu s-a judecat recursul ANAF. Nu a depins de noi", a declarat Dănciulescu. Întrebat dacă UEFA va acorda o dispensă în acest sens clubului, Dănciulescu a răspuns: "Eu cred că se pot face lucruri de genul acesta, dar nu am foarte multe date."

Mijlocaşul Dorin Rotariu a spus că obiectivele echipei Dinamo trebuie să rămână neschimbate, chiar dacă gruparea nu va ieşi din insolvenţă. "Nu văd prea bine această decizie. Obiectivul lui Dinamo rămâne campionatul şi cupa. În sezonul acesta au fost multe schimbări, răsturnări de situaţii şi asta ne-a afectat şi pe noi. Dar încet, încet ne revenim şi suntem pe un drum bun. Anul viitor sperăm să obţinem un loc mai bun", a afirmat jucătorul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate