INTERVIU de la Melbourne cu Simona Halep: „Recunosc, sunt un pic nervoasă!”. Ce aşteaptă jucătoarea noastră de la meciul cu Shelby Rogers

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep deschide balul la Australian Open 2017. Va juca în noaptea de duminică spre luni primul meci pe Rod Laver Arena, terenul principal de la Melbourne, contra americancei Shelby Rogers.

Simona s-a antrenat toată săptămâna la Melbourne şi spune că se simte bine în ciuda faptului că nu a început anul aşa cum se aştepta, pierzând la Shenzhen în al doilea tur. Ea a vorbit, într-un cadru oficial, înaintea meciului de debut, răspunzând întrebărilor ziariştilor din întreaga lume,şi a dat asigurări că totul este ok acum.

Cum te simţi?

Sunt ok. Mă simt bine. Am deja o săptămână aici. M-am pregătit foarte bine săptămâna aceasta şi deşi sunt un pic nervoasă cred că e normal asta. Aştept să intru la joc.

Simţi o presiune pentru ce s-a întâmplat anul trecut?

Sper să fie mai bine anul acesta. Anul trecut am pierdut în primul tur dar adversara mea a jucat bine. A ajuns  până în sferturile de finală. Am trecut peste acel episod. Acum mă gândesc doar la ce va fi anul acesta şi sunt nerăbdătoare să joc.

Vei juca primul meci pe arena Rod Laver, arena centrală. E o onoare pentru tine?

Da. e ceva special să deschid turneul pe cea mai mare arenă. Dar mi s-a mai întâmplat şi înainte. la Rolland Garros de două ori chiar. Nu mă gândesc însă la asta. Mă gândesc doar la joc. Întâlnesc o jucătoare bună. Am jucat împotriva ei la US Open. Voi încerca să dau însă ce pot mai bun ca să câştig.

 6 prezenţe la Australian Open are Simona Halep, rezultatele ei fiind următoarele: 2011 (turul III), 2012 (turul I), 2013 (turul I), 2014 (sfert de finală), 2015 (sfert de finală), 2016 (turul I)

Suprafaţa de joc ţi se pare prea rapidă?

Nu, nu, e ok. Am avut şansa să mă antrenez pe Rod Laver Arena de câteva ori. E foarte bună suprafaţa. Şi arena e mare, impresionată. Am avut norocul să mă pregătesc doar pe terenul mare săptămâna asta. Când eşti în top e bine.

Analiştii de la Australian Open spun despre tine că eşti una dintre cele mai rapide jucătoare pe suprafeţe reduse. Adică, te mişti foarte repede.

Da, am auzit asta. Ce să zic, mă bucur să aud asta. poate pentru că nu sunt foarte înaltă, sunt mai rapidă. Poate că acesta este avantajul meu. viteza din timpul meciului m-a ajutat în multe partide. dar muncesc mult pentru asta. Cred că aşa s-a format stilul meu. Am lucrat aşa de când eram copil.

Eşti conştientă de acest avantaj?

Da, ştiu că joc rapid. Câteodată mă duc puţin înapoi ca să mă apăr, dar în mintea mea e să lovesc mingea cât mai rapid şi să termin punctul cât mai repede. Încerc mereu să lovesc şi să fiu rapidă pe teren.

E diferită pregătirea de la Australian Open faţă de cea de la US Open?

Nu e nimic special. Acum am schimbat puţin în sensul că am venit mai repede în Australia ca să mă acomodez cu temperatura de aici. În România este foarte frig în perioada aceasta.

Ştii că săptămâna viitoare va fi foarte cald la Melbourne?

Da. am auzit. Dar am deja patru săptămâni aici. Nu mai sunt un copil, m-am adaptat deja cu temperatura.

15.469,062 dolari a câştigat Simona Halep din tenis în toată cariera ei, Dacă va câştiga Australian Open ea va primi un cecd e 3,4 milioane de dolari

Ce tempetura a fost în România de Crăciun?

Minus 20 de grade.

Şi tu cum ai petrecut la Adelaide?

Foarte diferit. Am stat în şlapi la piscină. A fost ceva nou. în România de Crăciun toată familia stă la masă, îmbrăcată frumos, festiv. eu am avut un Crăciun diferit. Am petrecut cu familia antrenorului meu. A fost frumos. Am stat în pantaloni scurţi.

Cum te aştepţi să fie meciul cu Shelby?

E o jucătoare bună, pe care am mai întâlnit-o. Anul trecut a jucat foarte bine la Rolland Garros, dacă nu mă înşel. Acum sunt focusată pe meci, chiar dacă nu am jucat prea mult de la începutul anului, pentru că am pierdut în turul al doilea în China.

Ştii că ea este o jucătoare care loveşte foarte tare. cum vei contracara?

Voi fi foarte rapidă. Şi voi bloca. Îmi voi face jocul meu înaintea de a mă gândi că ea loveşte foarte tare. M-am antrenat cu jucătoare care lovesc la fel. Însă nu se ştie niciodată. E o zi nouă, un meci nou. Tot ce pot să spun este că voi lupta. fără luptă nu poţi obţine nimic. 

Meciul Simonei Halep este programat în noaptea de duminică spre luni, la ora 2.00

Adevărul la Australian Open 2017 - proiect susţinut de Aqua Carpatica 

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie