INTERVIU Belodedici face azi 53 de ani: „La 15 ani jucam în echipa satului. Mergeam cu tractorul la meciuri!“

Din punct de vedere al performanţelor la echipa de club, Miodrag Belodedici este cel mai titrat jucător român, întrucât e singurul care a câştigat două Cupe ale Campionilor Europeni.

Belo împlineşte azi 53 de ani şi a rămas acelaşi tip modest şi cu mult simţ, un adevărat gentleman, aşa cum era şi pe teren, când cu o eleganţă desăvârşită punea capăt atacurilor adverse. Belodedici e o adevărată enciclopedie de fotbal şi are amintiri cât să se scrie zece cărţi. Aflat la Barcelona, ca ambasador al proiectului "Performanţa are viitor", derulat între FRF şi Gillette, Belo a povestit pentru Adevărul amănunte neştiute din viaţa şi activitatea sa fotbalistică.

Belo, de ce te-ai dus la fotbal?
Aşa a fost să fie. Nimeni din familia mea nu jucase fotbal, nici tata, nici unchiul. Dar mi-a plăcut de mic. Mă rugam de cei mai mari să mă bage şi pe mine şi aşteptam cuminte la marginea terenului să intru şi eu cinci minute, dacă nu mai putea vreunul. Apoi, pe la 15 ani, când s-au prins ei că aveam ceva talent, am fost promovat în echipa satului. Mergeam cu tractorul cu remorca la meciuri şi jucam în alte sate. Duminica dimineaţa jucam, cum ar fi la prima echipă a satului, iar după amiaza jucam cu cei de vârsta mea.

Mereu ai fost fundaş central?
Nu. La început am fost mijlocaş. Antrenorul m-a trimis însă mai în spate, pentru că eram slab şi nu rezistam duelurilor fizice.

Primul test adevărat?
La 16 ani am mers la o selecţie la Reşiţa. Aveam nişte emoţii uriaşe, mi-era frică să nu greşesc.

Unde te-ai format cu adevărat ca fotbalist?
La Steaua, evident. Bine, eu am fost şi la Luceafărul, dar la Steaua m-am ridicat. Primul an şi jumătate am stat într-o cameră sub tribuna din Ghencea. Nu aveam ce face şi între antrenamente jucam fotbal cu soldaţii. Îi driblam de îi înnebuneam. Câteodată ieşeam şi în oraş. Mergeam la un film la Favorit sau la un profiterol la Casata. Aşa mi-am petrecut eu tinereţea.

Ai jucat din prima la Steaua?
Am jucat şi n-am jucat. La Cernăianu am debutat, apoi cu nea Imi mai intram şi eu din când în când, erau Florin Marin şi Sameş. Ulterior a venit Halagian şi nu am mai jucat, îl prefera pe Tătăran. Eu şi Balint eram rezerve. Gabi era supărat rău, el era deja vedetuţă, fusese cu naţionala de juniori în Australia, era fiert că nu-l băga Armeanul. Apoi a venit din nou nea Imi şi am jucat direct titular.

La naţională?
Am debutat într-un meci împotriva Chinei, cu nea Mircea Lucescu. Am intrat direct titular şi am făcut cuplu în apărare cu Gino Iorgulescu. La Buzău a fost meciul, 1-0 pentru noi, în 1984.

Cea mai frumoasă amintire ca fotbalist?
Meciul Steaua - Anderlecht 3-0, cuplajele bucureştene, când jucam Steaua, Dinamo, Rapid şi Sportul pe fostul 23 August, meciul cu Argentina din 1994, am multe amintiri, nu pot selecta una.

Dar cea mai mare dezamăgire?
Suedia 1994. Penaltyul ratat. Erorile care ne-au costat calificarea în semifinale. Câteodată îmi vine şi acum să plâng din cauza asta.

Tu ai vrut să baţi penalty?
Balint, care era secund, mi-a zis: Hai Belo, bate tu, că baţi bine! Şi am bătut, dar nu am bătut bine.

Îţi pare rău că ai ratat Mondialul din 1990?
Da, foarte tare. Dar nu a fost vina mea. Cei de la Steaua Roşie Belgrad nu m-au lăsat să vin în România, pentru că nu se ştia situaţia mea. Eu fusesem militar şi plecând din ţară dezertasem. Sârbii au cerut asigurări de la Bucureşti ca să fie siguri că nu fusesem condamnat. Nu ştiu cine şi de ce nu a putut trimite o hârtie oficială ca să rezolve asta. Mai ales că nu fusesem condamnat, eram doar dezertor.

Ce grad ai avut în Armată?
Locotenent.

Şi ai purtat haina militară?
O singură dată. M-am dus cu ea acasă, la Socol, ca să mă vadă bunicul militar. El mă certa mereu că jucam fotbal. Când am câştigat primii bani, tot la el m-am dus să-i arat. Bunicul era cojocar şi mă dojenea că îl loc să-l ajut, joc fotbal toată ziua. Când a văzut miile de lei pe care le luasem, a zis nu se aştepta ca cineva să plătească aşa de bine doar pentru a bate unii mingea.
Steaua sau Steaua Roşie Belgrad? Care a fost mai bună?
Nu există mai bună. Steaua era mai experimentată, avea jucători puternici, Iovan, Bumbescu, Bărbulescu, Boloni, Stoica, Piţurcă. Eram câţiva tineri. Steaua Roşie avea jucători foarte talentaţi, Savicevici, Jugovici, Prosinecki, Mihajlovici, Pancev, care se consacrau la momentul respectiv.

Mai vorbeşti cu ei?
Da. Cu Prosinecki, cu Pancev mai vorbesc. Prosinecki a fost colegul meu de cameră. Era un fel de Lăcătuş. Fuma tot timpul şi nu avea stare. Ba era aici, ba dincolo, ba fuma, ba bea o cafea. Era ca argintul viu.

Unde ai câştigat mai bine? La Bucureşti sau la Belgrad?
Sârbii plăteau mai bine. În Iugoslavia se trăia bine pe vremurile alea. Mi-au dat un apartament cu trei camere, un Peugeot 405 şi 40.000 de mărci pe an. Nu era un salariu mare pentru ei. Savicevici şi alţii câştigau 200-300.000 pe an, dar eu am fost mulţumit. De fapt, eu niciodată nu am alergat după bani. Cât am luat am luat, am din ce trăi.

Valencia a fost singura ta opţiune de transfer în Occident?
Nu chiar. Când am plecat de la Belgrad, aveam de ales între Anderlecht şi Sampdoria, dar lucrurile s-au împotmolit. Nu ştiu de ce. Apoi a apărut Valencia şi m-am dus acolo.

Ai jucat şi în Mexic, la un moment dat.
Da, doi ani chiar. Mexicanii s-au rugat mult de mine să merg la ei. Mă ştiau de la Mondialul din 1994 şi le picase pe mine. Eu nu prea vroiam, dar până la urmă am zis să mai fac şi eu un ban la bătrîneţe. Aveam 32 de ani.

Şi cum a fost?
Interesant, dar greu. Era foarte cald şi condiţii speciale. Am jucat un meci la Toluca cred, la altitudine şi la un moment dat mi s-a pus negru în faţa ochilor. Am crezut că o să mor. Câteva secunde nu mai vedeam nimic. După meci, mi-a zis doctorul că dacă am trecut de asta pot să joc oriunde în lume.

Dar te-ai întors la Steaua.
Da, am zis că mai joc doi ani şi am jucat trei. Am prins chiar şi naţionala din nou, la Euro 2000. ba chiar şi după turneul final m-a chemat Boloni la un meci al naţionalei. I-am şi spus bre, nea Loţi, nu mă mai lua că eu vreau să mă las de fotbal. El nu şi nu, hai că am nevoie.

Nea Loţi....?
Da, păi eu aşa le ziceam la toţi şi când eram colegi. Nea Loţi, nea Tudorel, nea Piţi. Aşa le zic şi acum. Lui Piţurcă nu-i plăcea. Mi-a zis o dată, Belo, nu mai îmi spune mă nea Piţi, ce naiba!

Cel mai dificil adversar al tău care a fost?
Cămătaru. Era foarte, foarte puternic.

Ai luat vreodată cartonaş roşu?
Am luat, dar nu pentru faulturi dure. Am luat la naţională într-un meci cu Austria, 0-0, la ei. Noi trebuia să batem ca să ne calificăm la Euro 1988 şi ei trăgeau de timp. L-am împins pe unul de la ei că nu froia să dea mingea. Şi am mai luat un roşu la un Steaua-Dinamo, a zis domnul Crăciunescu că mi l-a dat în compensare.

Dar te-ai certat vreodat cu cineva?
Pe teren de certam. Când jucam cu Dinamo, ne certam cu ei. Andone era foarte tare în gură, be înjura non-stop.

Prima ta ieşire în străinătate unde a fost?
În Israel. Atunci am zburat şi prima dată cu avionul.

Şi, ţi-ai luat blugi, ca toţi ceilalţi?
Nu chiar. Eu aveam blugi pe la sârbi. Ai mei deţineau permis de mic trafic şi treceau mereu dincolo. Eu am avut blugi de mic, Lee Cooper, ţin minte şi acum. Şi adidaşi Puma, din ăia cu talpă groasă.

Te-ai gândit vreodată să fii antrenor?
Da. După ce m.am lăsat de fotbal. Apoi şi Gabi Balint mi-a zis să-i fiu secund, dar nu e de mine. Eu m-am săturat de cantonamente, plus că nu sunt omul care să mă cert, să stau cu gura pe cineva.

Îţi place ce faci acum?
Cum să nu-mi placă? Trebuie să fie şi oameni ca mine, care să meargă la evenimente, să povestească, să vorbească cu copiii, cu tinerii. Nu trebuie să fim toţi antrenori sau preşedinţi. E bine să fii şi ambasador. N-am eu timp să mă ocup de toate acţiunile la care sunt chemat. Ar însemna să joc fotbal de trei ori pe zi.

Şi aşa de câte ori o faci?
Să zicem că o dată la două zile. Eu nu pot refuza pe nimeni. Mă cheamă cutare să inaugureze un teren, avem acţiunile de la FRF cu copiii, mă mai sună un prieten, hai mă că dau drumul la o nocturnă, joc şi cu foştii colegi de la Steaua. Încerc să fiu disponibil pentru toată lumea.
 

În afară de fotbal ce sport îţi mai place?
Baschet, handbal, tenis. Îmi place de Federer.

Prima maşină pe care ai avut-o care a fost?
Dacia 1300 cu piele. Era din aia cu piese franţuzeşti. Apoi am avut un CN 1, cum era atunci.

Acasă, la Socol, mai mergi?
Nu atât de des pe cât aş vrea. Fac mult pe drum şi nu am timp. Dar mă duc să o văd pe mama când pot. Eu sunt trist că nu pot merge acasă, acolo e sufletul meu, la marginea Dunării.

Fiica ta ce mai face?
Bine. E mare acum, are 19 ani. Stă în Spania. E la o Facultate de turism din Marbella. Vorbim şi ne vedem cât putem de frecvent.