Interes mare la Campionatul Naţional de MMA, organizat de Federaţia de Kempo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Capitala a avut parte de un extraordinar spectacol sportiv de combat, Federaţia Română de Kempo organizând Campionatul Naţional de MMA, la Centrul Sportiv “Apollo”.

În cadrul competiţiei a fost organizată şi Cupa de MMA “Samurai Spirit” pentru sportivii de clasa “B”, o competiţie adresată luptătorilor de MMA mai puţin experimentaţi, dar cu viitor potenţial. “Proba  MMA este extrem de complexa, necesitând o anduranţă deosebită, peste 300 de sportivi din toată ţara au participat la Campionatele Naţionale. Pe tot parcursul zilei am văzut luptători foarte buni care au dat totul pentru a câştiga cât mai multe meciuri, cunoscând faptul că pentru federaţia noastră Campionatele Naţionale reprezintă modalitatea principală de selecţie. Dar pentru că suntem în permanenţă căutare de luptători foarte buni, pentru a depista cât mai mulţi sportivi cu potenţial, am organizat şi o cupă de MMA pentru luptătorii de clasa “B” şi vreau să vă spun că au fost şi acolo meciuri senzaţionale. Sunt absolut convins că unii dintre cei care au luptat în această grupă se vor califica pentru naţionalele viitoare de MMA şi nu numai. Trebuie menţionat ca probă MMA este cea mai complexă şi agresivă din cadrul FR Kempo şi tocmai de aceea, pentru protecţia sportivilor, nu oricine poate participa la Campionatul Naţional de MMA. Medaliaţii sunt sportivi ai FR Kempo, cu mare experienţă atât în competiţiile de amatori, cât şi în cele pro, motiv pentru care, cei care doresc să lupte cu ei şi să acceadă la podium trebuie să dovedească că merită acest lucru prin obţinerea punctajului necesar de calificare pentru intrarea în competiţie. Şi de această dată nivelul sportivilor a fost unul de înaltă clasă, oricare dintre luptătorii aflaţi în concurs putând emite pretenţii la titlul de campion naţional. Este foarte clar că sportivi de talia lui Bogdan Stanciu şi Izidor Bunea (CS Kudokai Atlassib/Mihai Adrian), Mihai Simion (Dinamovişti Fight/Albert Stoica), Zsolt Balla şi Grec Adrian (Bushido Salonta/Toth Ferencz) pot lupta oricând şi oriunde, aşa cum au dovedit-o în repetate rânduri. Profit de ocazie pentru a-i asigura încă o dată pe toţi sportivii participanţi, împreună cu antrenorii lor, de tot respectul meu şi vreau să-i felicit în mod special atât pe campionii naţionali en-titre, care în marea lor majoritate şi-au păstrat titlurile”. a declarat Amatto Zaharia, preşedintele FR Kempo.

Campionii naţionali de MMA – 2014

Juniori
-60Kg: Mocanu Viorel Marian (CS The One Galaţi)
-65 Kg: Belecciu Marvin-Gilbert (CS Amatto Budokan)
-70 Kg: Yamato Zaharia (CS Amatto Budokan)
-80 Kg: Dimache Claudiu (CS Amatto Budokan)
-95 Kg: Petre Năstac-Andrei (SAG)
Seniori
-70 Kg: Predoi Flavius Cătălin (CS Kudokai/Dan Mătuşea)
-75 Kg: Mirel Drăgan (CSU Ştiinţa)
-80 Kg: Irimia Alexandru (CSU Ştiinţa)
-90 kg: Moraru Valentin (CS Amatto Budokan)
-95 Kg: Boros Gabriel (CSU Ştiinţa)
+95 Kg: Tolea Ciumac (CS Amatto Budokan)
   

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”