INFOGRAFIE De ce investesc chinezii în sportul-rege şi suma astronomică pentru care s-au vândut drepturile TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Petrescu, antrenor Jiangsu Suning FOTO Getty Images

În acest weekend începe un nou sezon fotbalistic în China, ţara care a investit 260 de milioane de dolari în jucători doar în această iarnă,

China a devenit ţara posibilităţilor financiare nelimitate, atunci când vorbim despre fotbal. E naţiunea care în ultimele luni a provocat un mic cutremur pe piaţa transferurilor de jucători, dovedind că e capabilă să se ia la trântă şi să învingă cluburile cu renume din Europa. E cazul fobalistului Alex Teixeira, fost la Şahtior, care a fost curtat cu insistenţă de Liverpool, dar a cedat la avansurile lui Jiangsu Suning. Înstăriţii patroni ai clubului de fotbal antrenat de Dan Petrescu au pus pe masa grupării din Ucraina 50 de milioane de dolari şi i-au oferit jucătorului un salariu mai consistent decât îi putea oferi Liverpool. Teixeira a fost doar cireaşa pe un tort alcătuit din alte nume grele, precum Ramires, care a venit tot sub cârma “Bursucului”, Jackson Martinez, Gervinho sau Lavezzi. 

Campionatul chinez devine o forţă, iar cifrele care stau în spatele acestei afirmaţii sunt:
@ 260 de milioane de dolari investiţi în transferuri în ultimele luni doar de cluburile din primul eşalon. Superliga chineză a cheltuit în această iarnă mai mult ca oricare altă competiţie din lume.
@ 1,2 miliarde de dolari e suma pe care s-au vândut drepturile de televizare ale campionatului.
@ 1,3 miliarde de telespectatori vor urmări partidele, confirm audienţelor estimate.

Pe lângă jucători, există şi antrenori cu greutate. În prima etapă, de exemplu, echipa lui Dan Petrescu (Jiangsu Suning) o va întâlni pe cea a lui Mano Menezes (Shandong Luneng), fostul jucător şi selecţioner al Braziliei. Luiz Felipe Scolari e deja o legendă la Gunagzhou, câştigând campionatul şi Liga Campionilor Asiei anul trecut, iar suedezul Sven Goran Eriksson a ieşit vicecampion cu Shanghai SIPG. “E clar că banii sunt principalul motor al acestui campionat. Cluburile din China fac progrese rapide, fiind susţinute de stat prin companii de investiţii sau antreprenori ambiţioşi”, spune Eriksson. 

Totul pleacă de la preşedinte
BBC Sport a stat de vorbă cu Rowan Simpson, reporter de fotbal stabilit în Beijing. Acesta spune că "interesul şi investiţiile în fotbal au crescut mult în ultimii cinci ani. Sunt şi interese politice la mijloc, iar preşedintele Xi Jinping e un mare fan al fotbalului. El susţine această revoluţie fotbalistică fără precedent."
Teoria intereselor politice e susţinută şi de antrenorul lui Arsenal, Arsene Wenger. "Da, e îngrijorător! China pare să aibă forţa financiară de a muta tot fotbalul din Europa în China! Dar vor avea ei dorinţa de a susţine aceste investiţii? Să ne amintim că şi Japonia începuse ceva similar în urmă cu mai mulţi ani, dar s-au oprit. Nu ştiu cât de puternică e dorinţa pentru asta în China, dar dacă există un interes politic puternic în această zonă, trebuie să ne îngrijorăm", spune Wenger.

Doar patru străini sunt admişi
Scopul conducătorilor chinezi, într-un final, este să crească şi nivelul echipei naţionale de fotbal. Tocmai de aceea, cluburile din primul eşalon au dreptul să aibă în lot doar patru fotbalişti străini, dintre care unul trebuie să fie de pe continentul asiatic sau cel australian. De asemenea, echipele sunt obligate ca portarii să fie chinezi.

A crescut presiunea pe Dan Petrescu
După ce i-au pus la dispoziţie pe Alex Teixeira şi pe Ramires, conducătorii de la Jiangsu Suning au pretenţii mari de la Dan Petrescu, solicitând o performanţă superioară în comparaţie cu sezonul precedent. Echipa a terminat anul trecut la mijlocul clasamentului, dar a câştigat primul trofeu din palmares, Cupa Chinei. Bursucul a jucat deja două meciuri în acest sezon, fiind învins de Guangzhou în Supercupă şi câştigând o partidă din Liga Campionilor Asiei, în care Teixeira a şi dat gol.  Petrescu e nemulţumit pentru că, în afara acestor supertransferuri, nu a primit şi jucători chinezi de calitate. Jiangsu Suning e patronată de şeful de la Ali Baba Group, care deţine printre altele şi cel mai mare site chinezesc de comerţ electronic.

Budescu începe mai târziu
Cel mai bun jucător din campionatul nostru, Constantin Budescu, nu a prins un loc decât în liga a doua chineză, la Dalian Yifang. Această echipă a plătit Astrei 1,1 milioane de euro pentru transferul fotbalistului. Budescu a fost în cantonament în Spania cu noua sa formaţie, după care a venit pentru câteva zile în România, sezonul din eşalonul secund debutând peste o săptămână.


 

Mai multe pentru tine:
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu