Indian Wells, un turneu de Dosarele X: Curg rezultatele şocante. Ocupanta locului 409 WTA e în turul III!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aryna Sabalenka, locul 3 mondial, învinsă deja la Indian Wells

Se ştie că în circuitul feminin orice e posibil şi că sportivele au fluctuaţii mari de formă. Totuşi, ceea ce s-a întâmplat la BNP Paribas Open 2022, după primele două runde, e aproape fără precedent.

Turneul de la Indian Wells e coşmarul pariorilor! Pentru că, la ce rezultate s-au înregistrat până acum, nici cel mai inspirat pasionat de cote şi pariuri n-avea cum să facă faţă acestui val uriaş de surprize.

Acum, când s-au încheiat primele două tururi, bilanţul rezultatelor total neaşteptate arată aşa:

*Patru jucătoare de Top 10 au fost eliminate deja.

*Cornet (34 WTA) şi Muguruza (9 WTA) au fost învinse la capătul unor partide în care, la un moment dat, au luat câte un set la zero!

*Avem cinci foste câştigătoare de Grand Slam, Osaka, Kenin, Stephens, Muguruza şi Ostapenko, care au fost eliminate după primele două tururi. Cu precizarea că, în cazul lui Kenin, căzută pe locul 130 mondial, înfrângerea cu Haddad Maia 61 WTA) a fost, mai degrabă, un rezultat normal.

*Australianca Daria Saville (28 de ani), ocupanta locului 409 în lume, e în turul III! Ea a pornit din calificări, a trecut de Rakhimova (112 WTA) şi de Frech (88 WTA), iar pe tabloul principal a produs două surprize colosale: le-a scos, pe rând, pe Zhang (41 WTA) şi pe Jabeur (10 WTA). Pentru Saville urmează un meci cu Elise Mertens (23 WTA).

„Adevărul“ prezintă, în rândurile de mai jos, lista completă a rezultatelor neaşteptate, înregistrate până acum, la Indian Wells:

*Turul I: Sloane Stephens (38 WTA), învinsă cu 6-3, 1-6, 2-6 de Osaka (78 WTA)

*Turul I: Shuai Zhang (41 WTA), învinsă cu 3-6, 2-6 de Saville (409 WTA)

*Turul II: Alize Cornet (34 WTA), învinsă cu 4-6, 6-0, 2-6 de Kalinskaya (90 WTA)

*Turul II: Tamara Zidansek (22 WTA), învinsă cu 5-7, 6-7 de Martic (79 WTA)

*Turul II: Karolina Pliskova (8 WTA), învinsă cu 6-2, 5-7, 4-6 de Kovinic (71 WTA)

*Turul II: Elina Svitolina (18 WTA), învinsă cu 6-2, 3-6, 3-6 de Dart (122 WTA)

*Turul II: Belinda Bencic (25 WTA), învinsă cu 4-6, 3-6 de Kanepi (63 WTA)

*Turul II: Garbine Muguruza (9 WTA), învinsă cu 6-0, 3-6, 1-6 de Riske (53 WTA)

*Turul II: Jelena Ostapenko (12 WTA), învinsă cu 5-7, 6-7 de Rogers (49 WTA)

*Turul II: Jessica Pegula (19 WTA), învinsă cu 7-5, 2-6, 0-6 de Bouzkova (97 WTA)

*Turul II: Ons Jabeur (10 WTA), învinsă cu 5-7, 7-6, 4-6 de Saville (409 WTA)

*Turul II: Aryna Sabalenka (3 WTA), învinsă cu 6-2, 3-6, 3-6 de Paolini (46 WTA)

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare