Începe şi Cupa Mondială de stat în trafic. La Sao Paulo se circulă infernal, iar brazilienii se tem pentru fanii englezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În zilele premergătoare finalei, Sao Paulo a fost un oraş „paralizat“ FOTO Amir Kiarash

La CM 2006, în orice oraş german, drumul de la centru până la stadion dura maximum 30 de minute. La Sao Paulo, de la centru până la arena celor de la Corinthians faci două ore şi jumătate, cam cât durează un zbor Bucureşti - Paris.

România poate visa cu ochii larg deschişi la găzduirea unor partide din cadrul Campionatului European din 2020.
Dacă Brazilia, o ţară în care oraşele Mondialului nu sunt legate de trenuri şi în care nici mijloacele de transport în comun nu funcţionează cum ar trebui, a primit dreptul de a organiza cel mai mare eveniment fotbalistic de pe planetă, atunci şi Bucureştiul poate gestiona trei meciuri de Euro 2020.

Joi, Sao Paulo va fi capitala lumii fotbalului, iar atunci când Brazilia şi Croaţia vor da lovitura de începere a turneului final, miliarde de oameni vor fi cu ochii pe acest meci. Din păcate, cei care vor dori să urmărească partida din tribunele stadionului Corinthians vor fi angrenaţi într-un alt Mondial: cel de stat în trafic!

Coşmar şi pentru delegaţiile oficiale

În zilele premergătoare finalei, Sao Paulo a fost un oraş „paralizat“. Metropola a resimţit din plin greva metroului. Nu doar oamenii de rând şi turiştii, dar şi echipele care şi-au stabilit cantonamentul la Sao Paulo sau aproape de oraş au trăit un adevărat coşmar.

Naţionala Iranului, spre exemplu, a făcut două ore şi jumătate de la hotel până la arena unde a avut programat un antrenament deschis publicului. Ceea ce l-a scos din sărite pe selecţionerul Carlos Queiroz. Acesta a catalogat drept „inacceptabil“ faptul că elevii săi au fost nevoiţi să stea atât în autocar.


Revenind la ziua meciului de deschidere, rămâne de văzut dacă metroul, care a ieşit din grevă marţi, îşi va opri, din nou, circulaţia. Dacă solicitările greviştilor nu vor fi acceptate de guvern, atunci e posibil ca Brazilia – Croaţia să înceapă în faţa unor tribune pe jumătate goale, iar mulţi spectatori să-şi ocupe locurile după pauză, abia după ce au învins traficul.

Nici Ronaldo, nici, Messi, nici Neymar. Favoritul lui Pele la Cupa Mondială joacă în echipa Spaniei  

Exceptând traficul şi grevele, Brazilia se mai confruntă cu o mare problemă: nesiguranţa. După ce în 2010, FIFA a trimis Mondialul în Africa de Sud, cea cu cea mai mare criminalitate din lume, în 2014 a venit rândul Braziliei, a doua ţară în topul infracţionalităţii grave. Poliţia e prezentă peste tot, iar sfaturile care te îndreaptă la precauţie sunt afişate în holul fiecărui hotel, fie că este unul de trei stele sau unul mai de lux. Autorităţile se tem foarte tare că infractorii vor atenta la bunurile turiştilor, dar şi de reacţia violentă pe care ar putea-o avea aceştia din urmă, în special englezii, recunoscuţi pentru „curajul” lor mai ales în stare de ebrietate. Fanii Angliei vor fi cel mai atent monitorizaţi şi pentru a se evita întâlnirea cu cei ai Argentinei. Pe diferite siteuri a apărut informaţia că o grupare radicală din Buenos Aires vizează un atac asupra englezilor, la Belo Horizonte. Acolo joacă „pumele” pe 21 iunie, contra Iranului, iar pe 24 iunie, Anglia întâlneşte tot acolo Costa Rica. Argentinienii şi englezii sunt rivali de moarte după „Războiul Malvinelor”, din 1982, o „rană” încă deschisă pentru ambele ţări.


Dacă brazilienii se tem pentru siguranţa turiştilor, ei bine şi aceştia trebuie să fie atenţi să nu comită vrea infracţiune, care i-ar putea trimite după gratii. Închisorile din Brazilia sunt înfricoşătoare, un material publicat de un ziarist italian, care trăieşte de 20 de ani la Sao Paolo, publicând un documentar despre viaţa în temniţă. Imaginile dezvăluite de el arată o realitate cruntă. Condamnaţii dorm claie peste grămadă pe jos, în condiţii mizere, majoritatea suferă de tuberculoză, iar în închisori s-a dezvoltat o adevărată mafie a traficului de organe.

22,5
kilometri sunt între Avenida Paulista, care constituie centrul oraşului Sao Paulo, şi arena Corinthians.

31
de minute durează o călătorie cu metroul de la centrul oraşului Sao Paulo până la stadionul Mondialului.

 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi